Legea intră în vigoare la 17 martie, perioada următoare fiind, cel mai probabil, presărată cu verificări și controale.
La nivel național, un studiu efectuat, doar în mediul urban, a relevat faptul că aproape 80% din fumători consideră această lege corectă.
„Este de remarcat că fumătorii par a conștientiza necesitatea acestei reglementări. Spre exemplu, peste jumătate dintre fumători (56%) susțin că sunt de acord cu noua lege, în timp ce 45% se declară chiar mulțumiți sau foarte mulțumiți de aceasta”, afirmă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.
Dacă la nivel național lucrurile par cât de poate de civilizate, ba chiar mai mult de jumătate din fumători susținând că vor ieși în oraș la fel de mult ca și până acum, sucevenii sunt ceva mai reticenți. Unul din doi fumători suceveni spun că această lege este nedreaptă și că probabil vor petrece mai mult timp afară și nu în localuri.
„Nu cred că o să se respecte legea pentru că sunt prea mulți fumători și barurile își vor pierde din clienți pentru că cei mai mulți care intră în baruri și restaurante fumează”, declară un fumător înrăit.
Oricât de circumspecți ar fi fumătorii suceveni, legea va intra în vigoare și trebuie respectată atât de cetățeni, cât și de agenții comerciali, pentru că amenzile pentru nerespectarea ei sunt destul de usturătoare. Acestea pleacă de la 500 de lei și pot ajunge la 15.000 de lei sau chiar la suspendarea activității agentului economic care nu o respectă.
În România, un fumător consumă, în medie, 12 țigări pe zi, în condițiile în care 90% dintre persoanele care s-au declarat ca fiind fumătoare au afirmat că fumează maximum un pachet pe zi, arată studiul. Cel mai mult fumează persoanele din categoria de vârstă 35-44 de ani (în medie 15 țigări/zi). De asemenea, bărbații fumează mai mult decât femeile (14 versus 11 țigări pe zi). Mai mult decât atât, persoanele căsătorite sau care se află într-o relație fumează mai mult decât persoane celibatare (13 țigări versus 10 țigări zilnic).
Lasa un raspuns