Un bărbat de 51 de ani şi-a omorât fosta soţie, după care s-a spânzurat cu o sfoară de scările dintre etajele locuinţei.

Descoperirea a fost făcută de naşul de căsătorie al fiului lor, care a sunat la 112 şi a anunţat că, pe la ora 22.40, un vecin de pe strada Traian Țăranu a fost găsit spânzurat în locuinta sa.

Criminaliștii s-au deplasat la faţa locului și au descoperit în living, de stâlpii scării ce duce la etajul superior al casei, cadavrul lui Gheorghiţă Anghel, cu o sfoară în jurul gâtului. În unul dintre dormitoare reprezentanții Biroului Investigaţii Criminale Suceava au găsit-o pe fosta soție a acestuia, Elena Anghel, întinsă pe podea, fără suflare.

Potrivit vecinilor, cei doi se certau foarte des, deoarece bărbatul era extrem de gelos, pentru că femeia l-ar fi înșelat. Comportamnentul lui a dus și la divorț, care s-a pronunțat în luna februarie. Cu toate acestea cei doi încă locuiau împreună, deși unul dintre copii încerca să îi găsească o locuință femeii.

Ambele cadavre prezentau mai multe urme de violență, dar polițiștii nu au găsit urme de forţare, uşile şi geamurile casei fiind încuiate prin interior.

Verificările în acest caz au fost preluate de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de omor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.