Marți, 15 martie 2016, în jurul orei 11:00, la domiciliul părții vătămate s-au prezentat doi bărbați necunoscuți, care i-au solicitat să le vândă o cantitate de nuci. Astfel, după ce le-a dat un sac cu nuci, pentru care urmau să achite suma de 100 lei, unul dintre cele două persoane i-a înmânat o bancnotă de 500 de lei, ocazie cu care, bătrânul a intrat în casă urmat de cei doi pentru a le aduce restul, unde, profitând de neatenția victimei, unul dintre suspecți i-a sustras suma de 30.000 lei, după care, cei doi au plecat cu un autoturism.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.
Lasa un raspuns