Primăria municipiului încearcă să obțină o finanțare de cinci milioane de euro de la Guvernul României pentru a duce la bun sfârșit reabilitarea a trei puncte termice importante din oraș. După cum informează primarul, finanțarea nu este o imposibilitate, pentru că avem șanse reale la accesarea sa.

Lucrările de reabiliate ar putea dura mai puțin de jumătate de an sursa svnews.roAcest lucru se datorează faptului că proiectul nu este unul foarte mare, cum ar fi lucrările de reabilitare a întregii rețele de transport și distribuție, astfel că cele cinci milioane de euro sunt ca și ale noastre.

Cu acești bani, trei puncte termice, destul de mari, vor fi reabilitate pentru a respecta normele europene de eficiență. Astfel, un punct termic din centru, unul din Obcini și unul din cartierul Zamca urmează a intra în lucrările de reparație.

„Vom aproba mâine o listă cu indicatorii tehnico-economici de aproximativ cinci milioane de euro pentru continuarea lucrărilor de termoficare la trei loturi, aici vorbesc despre punctul termic Parc, strada Ștefan Vodă Viteazul, lotul 2 –punctul termic Obcini 4, lotul 3 – PT Zamca 4. Sunt proiecte pe care noi le solicităm la finanțare de la Guvern, pe proiectul Termifocare 2006 – 2020, sigur că proiectul mare pe care îl propunem pentru fonduri europene este pe POIM – proiecte mari de infrastructură, unde sperăm să accesăm undeva la 50 de milioane euro, dar până atunci, dacă se dau bani de la Guvern, vrem să mai reabilităm câteva puncte termice în municipiul Suceava”, informează Ion Lungu.

Dacă acești bani vor intra în conturile primăriei, lucrările ar putea dura mai puțin de jumătate de an. Totuși, pentru că suntem în România, ar fi bine să nu ne facem speranțe că acest lucru chiar se va întâmpla.

„Sper ca domnii consilieri să poată aproba acest proiect, durata de realizare a acestor lucrări am spus noi că durează cinci luni de zile. Noi deja am înaintat documentația la București, suntem restanță doar cu această hotărâre de Consiliu Local și eu sper ca vineri să o putem trimite și să reușim să accesăm bani de la Guvern și în acest an pe reabilitarea rețelelor de transport-distribuție pe municipiul Suceava”, adaugă primarul.

Astfel, Ion Lungu se pregătește de proiecte importante. Desigur, nu se știe dacă le-a lăsat pe ultima sută de metri doar ca să rămână „proaspăt” în mintea electoratului, ori acum le-a venit, pur și simplu, rândul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.