Duminică, în jurul orei 09:00, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 24 de ani. Asupra sa existau suspiciuni că transportă ţigări de provenienţă ucraineană, astfel că poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, şi a bagajelor. A fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, între rezervorul de combustibil și podeaua autoturismului, cantitatea de 320 pachete de ţigări, marca Kent, de provenienţă ucraineană. Ţigările, au fost aproximate la suma de 400 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei. S-a luat măsura interzicerii intrării în România a cetățeanului ucrainean, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 20.03.2006.
Dumincă seară, în jurul orei 22:30, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în tara, un bărbat de cetățenie ucraineană, în vârstă de 28 de ani, al cărui autoturism a fost supus unui control amănunțit, de către polițiștii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, în baza unei analize de risc.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în locașuri special amenajate în caroseria și aripa stânga spate a autoturismul, cantitatea de 350 pachete de ţigări, marca Rothmans, de provenienţă ucraineană. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.
Autoturismul bărbatului ucrainean, în valoare de aproximativ 6.700 lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea locașuri special amenajate pentru transportul țigărilor. Și față de bărbatul de 28 de ani s-a luat măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de cinci ani, începând cu data de 20.03.2016.
Lasa un raspuns