Un bărbat de 41 de ani, din comuna Cacica, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în afara localității Păltinoasa, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a intrat într-un şanţ, după care, în coliziune cu un podeţ.

„În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a două femei, una de 42 de ani  şi  cealaltă de 33 de ani și a unui copil de 9 luni, toți din comuna Cacica, pasageri în autoturism, minorul fiind în scaun special de transport copii”, se arată într-un comunicat IPJ Suceava.

În urma testării șoferului cu aparatul etilotest rezultatele au fost negative, după care acesta a fost transportat la spital unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.