Din primele cercetări efectuate s-a constatat că un bărbat în vâstă de 57 de ani, din localitatea Șaru Dornei, județul Suceava, în timp ce conducea un vehicul pe direcția Câmpulung – Vatra Dornei, a ațipit la volan și a pătruns pe contrasens, apoi pe acostament, acroșând două persoane care se deplasau pe marginea drumului național DN 17.
Din nefercire, una dintre persoane, un bărbat din comuna Pomârla, județul Botoșani, a decedat în urma impactului. Cealaltă persoană, fiul persoanei decedate, în vârstă de 15 ani a suferit leziuni, respectiv o fractură la membrul inferior și a fost transportat la unitatea medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Șoferul vinovat a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșiri infracțiunii de ucidere din culpă.
Lasa un raspuns