Prima întâlnire săptămânală dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloș, după ce preşedintele şi-a exprimat public nemulţumirea de Guvern a fost anulată de premier, care nu a mai dorit să ia parte.

Cei doi se întâlnesc de obicei în fiecare săptămână pentru a discuta cele mai importante teme politice şi economice ale ţării

Întâlnirea venea la o zi după ce preşedintele a subliniat că sunt lucruri care îl nemulţumesc la acest Guvern. „Nu e Guvernul meu”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni seară, la Timişoara, că sunt lucruri care îl nemulţumesc la acest Guvern, menţionând însă că „nu toate se rezolvă pe scena publică”. Şeful statului a precizat că acest Guvern nu este „al lui”, aşa cum spun unii. „Nu e guvernul meu. Acest guvern a fost o soluție, până la alegerile din toamna acestui an”, a explicat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat, luni, la Timişoara, unde a deschis conferinţa intitulată „Diaspora şi prietenii săi” printr-un discurs ţinut pe scena Operei Naţionale din municipiu. În alocuţiunea sa, preşedintele a afirmat că va aborda, în premieră, mai multe teme, printre care şi lipsa sa de comunicare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.