Pentru lichidarea incendiului au intervenit pompierii militari de la Punctul de Lucru Dolhasca şi de la Detaşamentul Fălticeni.
La sosirea echipajelor, ardeau mansarda şi acoperişul casei, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie şi la anexele gospodăreşti.
În incendiu au ars mansarda şi acoperişul locuinţei, pe 130 de metri pătraţi, obiecte de mobilier, documente personale şi alte bunuri.
Potrivit unui comunicat al ISU „Bucovina” Suceava, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de burlanul (metalic) de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat parterul locuinţei şi anexele din gospodărie.
Lasa un raspuns