În cadrul discuțiilor, președintele României a evidențiat faptul că Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, în special pe dimensiunea de securitate și apărare, reprezintă o prioritate de politică externă și securitate pentru țara noastră. Iohannis a calificat drept excelentă relația dintre cele două state, subliniind că există premise favorabile pentru consolidarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic.
Președintele României și adjunctul Secretarului Apărării american au apreciat în mod deosebit implementarea Sistemului Aegis Ashore de la Deveselu, contribuție semnificativă la sistemul de apărare antirachetă al NATO și expresie a solidității Parteneriatului Strategic româno-american, precum și a angajamentului ferm al SUA în securitatea europeană și euroatlantică.
Președintele Iohannis a menționat din nou că natura defensivă a componentei antirachetă din țara noastră, cu rol în îndeplinirea principalei sarcini a NATO, asigură apărarea colectivă a statelor aliate. În context, a fost evidențiat faptul că Sistemul Aegis Ashore România vizează amenințări din afara spațiului euroatlantic, aspect comunicat public în repetate rânduri la nivel înalt.
De asemenea, atât partea română, cât și cea americană au manifestat deschidere și transparență pe parcursul dezvoltării proiectului, inclusiv în ceea ce privește ceremonia de inaugurare de la Deveselu.
În perspectiva Summitului NATO de la Varșovia, Iohannis a semnalat aspectele de securitate și apărare de interes pentru România, cu accent pe asigurarea securității în regiunea Mării Negre.
În plus, a fost evaluată situația din Republica Moldova și Ucraina în contextul de securitate actual. În cursul discuțiilor, a fost subliniată importanța consolidării prezenței aliate în mod echilibrat, pe întregul flanc estic al NATO și relevanța implementării Inițiativei de Reasigurare Europeană a SUA.
La rândul său, adjunctul Secretarului Apărării american a reconfirmat angajamentul SUA atât în plan bilateral româno-american, cât și în context aliat în vederea consolidării securității și apărării în spațiul euroatlantic.
Oficialul american a salutat implicarea activă a țării noastre în eforturile NATO de stabilizare și post-conflict și contribuția semnificativă a forțelor armate române în Afganistan, Irak și Balcanii de Vest.
Totodată, Robert Work a transmis condoleanțe pentru decesul celor doi militari români în Afganistan.
Lasa un raspuns