Proiectul de modificare este rezultatul unor ample consultări derulate cu reprezentanții mediului de afaceri și vizează simplificarea, flexibilizarea și debirocratizarea procedurilor în scopul eficientizării mecanismului de derulare a schemei de ajutor de stat. Modificările aprobate nu vizează aspecte referitoare la compatibilitatea schemei cu prevederile comunitare în materie, nu alterează obiectivele schemei sau modul de determinare a ajutorului de stat, în vederea asigurării tratamentului egal între actualii și potențialii viitori beneficiari de ajutor de stat.
În urma acestei modificări legislative, bugetul anual maxim al schemei a fost majorat cu aproape 50%, de la 100 mil. euro la 145 mil. euro, datorită interesului deosebit manifestat de mediul de afaceri pentru realizarea unor investiții de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf, acesta fiind singurul mecanism de atragere și susținere a investițiilor în active corporale și necorporale realizate de întreprinderi mari în România.
Lasa un raspuns