Cele 5.796 de suflete din comuna Todirești pot fi mândre de activitatea administrativă a primarului Vasile Avram.

2

În timp ce unii candidați vin cu propuneri de proiecte mai mult sau mai puțin realizabile, primarul în funcție, Vasile Avram, se poate mândri cu proiectele realizate în cele cinci sate ce compun comuna Todirești.

„Fapte, nu povești” este ceea ce propune primarul candidat pentru alegerile din 5 iunie. Lucrări de modernizare și reabilitare, finalizări de proiecte, asfaltări și consolidări ale malurilor râurilor sunt câteva dintre realizările lui Vasile Avram.

În anul 2013 s-a reabilitat și modernizat sediul primăriei cu fonduri din bugetul local. Totodată, în primărie s-a introdus un sistem de încălzire centralizată reducând consumul de lemne. Căminul de Bătrâni Todirești, dat în folosință, în data de 30 noiembrie 2012, persoanelor vârstnice și vulnerabile, este un alt exemplu al bunei administrației condusă de Avram.

„Alimentare cu Apă Potabilă în Comuna Todirești” este proiectul finalizat din fonduri guvernamentale, proiect în valoare de peste 1.700.000 de euro. Modernizarea Centrului Civic Todirești s-a făcut cu fonduri din bugetul local, prin realizarea de parcări pavate în fața sălii de sport, Bisericii Ortodoxe și Monumentului Eroilor. Au fost pavate trotuarele și aleile din această zonă. De asemenea, în zona fostului Cămin Cultural s-a înființat parcul Grădina de Vară.

La data de 22 februarie 2016, primarul comunei Todirești, Vasile Avram, a redat în folosință Dispensarul Uman Todirești și cabinetul stomatologic, ambele reabilitate și modernizate cu fonduri din bugetul local.

Primăria a înființat GAL „Cetatea Bucovinei”, astfel, s-au creat noi locuri de muncă pentru tinerii care se întorc din străinătate, sprijinind întreprinzătorii privați în accesarea fondurilor europene și construirea de ferme, ateliere și mici întreprinderi.

Primarul candidat al Partidului Social Democrat, Vasile Avram, nu a uitat de satele care alcătuiesc comuna. Un exemplu poate fi Dispensarul Uman din satul Costîna, reabilitat și pus la dispoziția medicului de familie, medicului stomatolog și locuitorilor de aici. Dispensarul este dotat cu sistem de alimentare cu apă și canalizare, toalete moderne pentru medici și pacienți, platou și alee de acces, parcare pavată pentru medici și pacienți.

Grădinițe și școli reabilitate și modernizate în toate satele

Candidatul social democrat la funcția de primar al comunei Todirești, actualul primar Vasile Avram, a reușit lucruri la care unii doar visează. Acesta a reabilitat și modernizat școlile generale ale satelor cu fonduri din bugetul local. La Școala Generală Todirești s-a reușit achitarea modernizării acoperișului școlii, iar trotuarele și aleile de acces au fost pavate. La Școala Generală Soloneț s-a pavat platoul din curtea școlii, iar trotuarele, aleile și parcarea au fost de asemenea pavate. Tot în satul Soloneț, la Școala Generală I.V. Rachieru au fost pavate trotuarele, aleile și platoul din curtea școlii. În satul Părhăuți, Școala Generală a intrat în posesia a 0,17 ha de teren pentru grădina școlii. La fel ca și la celelalte școli din comună, și aici au fost pavate aleile de acces către școală, trotuarele și parcarea. Nici Școala Generală din Costîna nu a fost ocolită de investiții. Aici au fost modernizate aleile de acces, platoul din curtea școlii și parcarea. De asemenea, la fel ca și la Școala Generală din Todirești, în fața școlii au fost realizate garduri noi din piatra ornamentală.

În anul 2014, primarul Vasile Avram, a reușit să modernizeze și să renoveze grădinița din satul Părhăuți cu fonduri din bugetul local. Modernizarea a cuprins înființarea sistemului de alimentare cu apă, toaletă și încălzire modernă. De asemenea, s-a realizat construirea noii împrejmuiri din beton și fier forjat. În satul Costîna, grădinița a fost renovată și modernizată prin pardoseală nouă, șapă din beton, izolație termică și parchet, înlocuire ușă metalică, geamuri termopan, hol cu gresie, instalație electrică și corpuri de iluminat noi, s-a zugrăvit în interior și exterior, iar lambriul a fost renovat și vopsit.

1

Sprijin în mod echitabil către cultele religioase

Primăria comunei Todirești a alocat fonduri financiare din bugetul local tuturor cultelor religioase din comună. Mai multe biserici au primit fonduri pentru sistemul de încălzire sau restaurare. La Biserica Ortodoxă Soloneț s-a achiziționat o centrală termică și s-a refăcut sistemul de încălzire la parametri confortabili. De asemenea, Bisericii Adventiste din Soloneț și Bisericii Ortodoxe din Todirești li s-au alocat fonduri pentru înființarea sistemului de încălzire central.

Biserica Ortodoxă Todirești (monument istoric) a primit, prin donație, lemn, draniță și vopsea pentru restaurare. Tot prin donație, Biserica Adventistă Todirești a intrat în posesia unui teren pentru lărgirea cimitirului.

Un alt teren a fost donat Bisericii Ortodoxe Părhăuți, pentru a facilita căile de acces și locurile de parcare. În satul Costîna, Biserica Ortodoxă a primit fonduri pentru achiziționarea centralei termice și a sistemului de încălzire pentru Casa Parohială.

 

Diferite proiecte finalizate de primarul Vasile Avram

Candidatul PSD pentru Primăria Todireși a reușit să ducă la bun sfârșit proiectele începute în mandatele anterioare. Din anul 2008, de când a fost ales primar, Vasile Avram a reușit să aducă comunei mai multe beneficii pentru locuitorii de aici. În anul 2013, mai multe drumuri comunale au fost modernizate prin asfaltare. Astfel, 3.1 km au fost asfaltate prin patru tronsoane de drumuri în satul Soloneț. În satele Todirești și Costîna au fost asfaltate 2.9 km în trei tronsoane de drumuri, respectiv 1.2 km în două tronsoane. În anul 2015, din fondurile Consiliului Județean Suceava, a fost asfaltat drumul prin Codrii Costînei.

Rețelele de alimentare a energiei electrice s-au extins în 2014 către casele noi construite în satul Costîna și în anul 2016 în satul Soloneț. Proiectul a fost realizat cu fonduri din bugetul local.

Au fost înființate și construite 27 de platforme pavate și echipate cu câte șase containere de colectare a deșeurilor selective în toate satele din comuna Todirești. Proiectul a fost finanțat cu ajutorul Consiliului Județean Suceava.

În 2014, cu bani din bugetul local, Vasile Avram a reușit să consolideze și să reabiliteze malul drept al pârâului Ruscanul la Naiman. Tot cu fonduri din bugetul local, în cadrul noii săli de sport au fost înființate Biblioteca și o sală pentru activități educative-creative.

Totodată, primarul din Todirești nu a uitat de tradițiile și obiceiurile de aici. Acesta a sprijinit întotdeauna activitățile cultural-artistice, tradițiile, obiceiurile și datinile strămoșești.

Tinerii proaspeți căsătoriți au fost sprijiniți de primărie prin alocarea unui număr de 78 de parcele de teren pentru locuințe.

Proiecte în derulare

 

Primarul comunei Todirești are în derulare două mari proiecte cu valoare totală de peste 1.600.000 de euro.

Școala Generală I.V. Rachieru și Căminul Cultural din Soloneț au primit o finanțare de peste 500.000 de euro prin Programul Național de Dezvoltare Locală din cadrul Ministerului Dezvoltării. În luna aprilie a acestui an s-au început lucrările.

O finanțare de 1.122.471 de euro a reușit primarul să atragă pentru realizarea Căminului Cultural din Todirești. Banii au fost alocați prin Compania Națională de Investiții București din cadrul Ministerului Dezvoltării.

3

Proiecte propuse pentru mandatul următor

 

Primarul Vasile Avram propune mai multe proiecte pentru finanțare în următoarea perioadă. Dacă va fi reales, acesta crede cu tărie că va putea finanța cu peste 120.000 de euro școlile generale din Todirești, Costîna, Părhăuți și Soloneț. Fondurile vor fi atrase prin programul Ministerului Dezvoltării, începând cu anul 2016.

„Înființare Grădiniță cu program normal” în satul Costîna reprezintă un alt proiect prioritar al primarului. Costul proiectului este de peste 250.000 de euro și a fost depus pentru finanțare prin Fonduri Europene.

De asemenea, primarul comunei Todirești va continua modernizarea și asfaltarea drumurilor comunale, va betona drumurile de interes agricol și drumurile de interes local.

Peste 1.600.000 de euro, bani din Fonduri Europene, vor fi alocați proiectului „Înființare sistem de canalizare și stație de epurare în comuna Todirești”.

Vor fi înființate noi spații de joacă și recreație pentru copii, se va debloca investiția la Baza Sportivă – Stadion Avântul Todirești, se va înființa un târg și o piață agroalimentară în comuna Todirești, se vor înființa drumuri comunale pentru casele noi, se vor moderniza Căminele Culturale din Părhăuți și Costîna. Acestea sunt doar câteva proiecte de viitor pe care candidatul Partidului Social Democrat, actualul primar în funcție, Vasile Avram, dorește să le realizeze în mandatul următor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.