Situația a decurs cam așa: Andreea mea, care e teribilă prietenă cu dumneaei, tocmai ce își efectua stagiul săptămânal de 2 zile la Stupca (stagiu care pe mine mă îndoaie de bani și uneori cred că mai degrabă i-aș plăti Lilianei o chirie în oraș, decât să mai meargă Andreea acolo), când mă sună pe nepusă masă să merg după dânsa. Mă sui în Ciuciulina (așa am botezat mașina) și pornesc, ca orice partener corect și corespunzător să îndeplinesc dorința partenerei de viață. Cumva, cumva, pe la jumătatea drumului, m-au luat niște furnicături pe șira spinării, semn că nu era tocmai a bună deplasarea mea către satul consătenilor lui Ciprian Porumbescu dar, ca un ignorant ce sunt, n-am băgat în seamă semnele care mi se tot arătau. Că n-au fost doar furnicăturile. Când să fac stânga, la ieșire din Suceava, o pisică neagră mi-a trecut calea, puțin mai încolo, în Șcheia, am văzut un popă și ca tacâmul să fie complet, pe dealurile alea înainte de a ajunge în Stupca hop! –un iepure s-a gândit să treacă și el drumul. Asta după ce m-a umilit și a alergat o perioadă în dreptul mașinii ca să-mi arate cum e cu viteza adevărată. Buuunnn! Iată-mă după un drum cu multe peripeții la poarta d-lui Terteș. Purced de îndată pe domeniul sus numitului, dau să intru în casă, casa încuiată. Bat la ușă, bat la geam, mai aveam olecuță și băteam câinele numai să iasă cineva. Până la urmă, îmi deschide stăpânul casei și intru. Înăuntru, el a apucat să meargă înainte iar eu, după, n-am mai închis ușa. Din pat, așezată turcește, Liliana de uită la mine și începe pe un ton oarecum răstit: „Ci nu tragi ușa după tine!”. Mă uit, analizez situația cu viteza fulgerului și decid să tac și să închid obiectul revoltei. Drept să zic, i-aș fi zis eu de ce nu închid ușa, dar mi-era puțin foame, auzisem că a făcut un borș și speram la un castron de omeneală. Mă pun și eu pe pat, o pup pe Andreea, glumesc cu Bogdan, Liliana era rece mai departe cu mine, ca berea la halbă de la Șoimaru. Mai stăm noi, mai povestim (de fapt mai mult Bogdan povestea, ca pe mine nu m-a înzestrat D-zeu cu darul vorbelor spuse) și până la urmă, după ce a dat din picior vreo juma’ de ora mai ceva ca bunicu când avea Parkinson, Liliana mă ia la rost: „Dragoș, să știi că sânt suparată pi tini!” Drept să zic, bănuiam eu ceva, ceva, dar nu identificasem până atunci motivul… „Di Licu di ci ai zâs și di mini nu?” …tocmai descoperisem motivul. „Să știi că și socră-miu e supărat pe tine” – a adăugat pe nepusă masă și Bogdănel… „că ce? Brânza lui nu e bună?” Doamne ferește! Eu am convingerea că brânza lui nenea Ion e cel puțin la fel de bună ca brânza lui nenea Licu, numai că nu am avut ocazia să degust pe îndelete, măcar vreo 2-3 kg, să-i simt gustul în profunzime. E drept că îmi trimisese Liliana mai amu vreo 2 luni niște brânză de oi, că eram în pofte, dar avea vreo 2 ani și (zic asta ca să știe toată lumea) brânza nu se înnobilează ca vinul odată cu trecerea timpului! Se împute!
Totuși, pe la o bucată, Liliana noastră s-a mai îndulcit. Au început să-i joace ochii în cap, să-i strălucească și a începu să-mi amintească ce fasole bună mi-a dat ea, ce linte și ce nu știm ce (pentru că încă n-am desfăcut punga). Avea dreptate fata. Mi-a dat toate astea și m-am bucurat de ele. Ca să scriu acest articol despre dânsa, a mai pus la bătaie 3 perechi de pantaloni de firmă (pe care dacă-i vindea ieșea teribil de bine) și mi-a dat și castronul de borș dorit (care de fapt era făcut de Andreea).
PS1: Ca să fie clar, e vorba despre Liliana a lu’ Căilean (de pe 23 Iulie, o să fie a lu’ Terteș)
PS2: Dacă cineva din Stupca mai vrea să scriu un articol despre dânsul/dânsa/dânșii, le atrag atenția că aș avea nevoie de un costum nou (tot de firmă, bineînțeles)
Cu toată dragostea, al vostru Dragoș!
Lasa un raspuns