„Lira de Aur de anul acesta a fost o ediție reușită, am participat la câteva recitaluri extraordinare și am discutat cu directorul adjunct de la Liceul de Artă, Silviu Ungureanu, și am stabilit să facem o mini-filarmonică la noi în oraș.

 Este posibil să fie gata chiar până în toamnă, pe un proiect de finanțare, la fel ca și fanfara. Vom depune un proiect pe fonduri culturale, construim o asociație, la fel ca la fanfară, ne asociem cu ea, și apoi vom putea să finanțăm și noi mini-filarmonica. Din ea vor face parte și adulți și copii, și vor putea organiza concerte în sala de la Centrul Cultural Bucovina. Sigur, cu timpul sper să avem și o filarmonică adevărată, dar până una alta vrem să facem acest lucru pentru suceveni”, a informat Ion Lungu.

Competiția s-a desfășurat pe o perioadă de trei zile, la sfârșitul cărora s-au desemnat câștigătorii. Trofeul „Lira de aur”, în valoare de 1.000 de euro, a fost acordat de Centrul Cultural „Bucovina” elevei Eva Garet, de la Colegiul de Artă „George Enescu” din Bucureşti.

castigatoare-lira-de-aur-2016. sursa cranou.rojpg

Elevul Robert Sumanariu, clasa a X-a, chitară, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, a obţinut premiul „Ciprian Porumbescu”, de 200 de euro, oferit de Asociaţia Părinţilor şi Absolvenţilor Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.

Premiul „Lira de aur”, de 150 de euro, acordat de Asociaţia Culturală „Lira de aur”, a fost câştigat de Mădălina Ivancea, vioară, de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi.

Elevii Liceului de Artă care au participat la competiție au obţinut rezultate foarte bune, printre care nouă premii I. Au fost pe primul loc Bunduc Oana, vioară; Ştefan Constandache, chitară; Constantin Raicu Andreica, chitară; Oliviu Bobu, pian; Devesievici Alexandru, percuţie; Vasile Mandiuc, clarinet; Samuel Duciuc, chitară; Daria Tofănescu, flaut; Ionel Cristian Ştefan, clarinet; Ştefan Lupu, chitară.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.