În baza Planului de acţiune aprobat la nivel naţional de şeful Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu, poliţiştii rutieri desfăşoară o acţiune de verificare a legalităţii transportului rutier de persoane, efectuate prin curse regulate şi ocazionale.

Poliţiştii suceveni acţionează pe raza municipiului reşedinţă de judeţ cu 6 echipaje, atât pe traseele de transport din municipiul Suceava cât şi la ieşirile din oraş către DN 17, DN 2 şi DN29.

De asemenea, alte 16 echipaje de poliţie acţionează pe raza judeţului, atât în interiorul localităţilor cât şi pe drumurile naţionale şi europene.

Poliţiştii atrag atenţia prestatorilor de servicii în domeniul transportului rutier să să respecte cu stricteţe legislaţia rutieră în vigoare. Totodată, cetăţenii sunt îndemnați să nu apeleze la variante de transport neautorizate, punându-şi în pericol viaţa.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.