Astfel, ediția a V-a a festivalului „Din stejar, stejar răsare” va reuni duminică, 17 iulie, ansambluri folclorice din județul nostru, soliști vocali precum Lăcrămioara Reuț, Teodora și Diana Seserman, Marius Dochița, Casandra Răcar și Laura Haidău, iar ca invitați speciali, părintele Cristian Pomohaci, interpreta de muzică populară din Republica Moldova, Maria Iliuț, precum și Alina Eremia.
„Ca în fiecare an, am încercat să avem măcar câteva nume sonore la Cajvana, dar am ținut neapărat să fie invitate și toate ansamblurile din comunele vecine, ansambluri cu care noi avem o colaborare atât de frumoasă. În final, tot ce contează este ca locuitorii orașului nostru, precum și cei cei care vor ajunge aici, să se simtă bine”, a declarat, pentru SuceavaLive, Gheorghe Tomăscu, primarul orașului Cajvana.
Zilele Orașului Cajvana vor începe duminică, la ora 13, iar distracția va continua până târziu în noapte
Lasa un raspuns