Cei 37 de inculpați au fost împărțiți în două loturi, de 17 și respectiv 20 de persoane, contestațiile fiind judecate de două complete diferite. Ambele complete au respins ca nefondate contestațiile formulate împotriva arestării preventive dispuse de Tribunalul Argeș, deciziile fiind definitive.
Săptămâna trecută, judecătorii de la Tribunalul Argeș au decis implicați în dosarul de trafic de persoane din comuna Berevoești.
Potrivit unui comunicat DIICOT, începând cu anul 2008, s-au constituit mai multe grupuri infracționale structurate pe baza relațiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore și majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilități fizice sau psihice, cu situații materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci și îndeplinirea de servicii în mod forțat și prin obligarea la practicarea cerșetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire și de lipsire de libertate.
În unele cazuri, victimele erau răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări și autogări) sau chiar din propriile locuințe și ulterior transportate la domiciliile membrilor grupărilor, unde erau forțate să efectueze zilnic diverse munci și activități atât în gospodăriile suspecților, cât și în proximitatea localității. Aceștia trebuiau să măture în curte, să spele rufe, să îngrijească animale domestice, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localității și să transporte masa lemnoasă cu ajutorul cailor înapoi în gospodării, unde lemnele erau încărcate în autoutilitarele suspecților care se deplasau cu acestea în zona de sud a României (în principal în județele Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj).
Lasa un raspuns