În cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a subliniat faptul că aproape la toate licitațiile depuse sunt contestații, iar la unele dintre ele se așteaptă soluționare de mult timp.

„Credeam că prin noul sistem de licitație lucrurile se vor simplifica. Nici pe departe. S-a modificat metodologia iar acum, de exemplu, se poate contesta caietul de sarcini înainte de a începe licitația”, a menționat Lungu.

Acesta a declarat că până acum ar fi trebui să primească răspuns din partea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.) în legătură cu contestația întocmită de Victor Construct pentru reabilitarea și modernizarea parcului de agrement Tătărași.

„Din păcate toți contestă, nu știu de ce, dar se contestă unii pe alții. E disperare de a prinde lucrări și toată lumea contestă pe toată lumea. Contestațiile se depun la caietul de sarcini, fundamentări sau posturi”, a subliniat Lungu.

Edilul sucevean s-a arătat optimist și crede că în acest an vor demara totuși lucrările la parcul de agrement, urmând ca în vara anului viitor să fie finalizate lucrările.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.