Viața și activitatea masonică a scriitorului Mihail Sadoveanu

Îi putem menţiona aici pe  Savin Bratu cu cartea sa Mihail Sadoveanu, o biografie a operei, apărută în 1963 şi pe Constantin Ciopraga, care în acelaşi an publică lucrarea intitulată simplu Mihail Sadoveanu. În anul 1976, la 15 ani de la moartea scriitorului apar trei cărţi care vorbesc despre dânsul şi opera sa: Nicolae Manolescu, Sadoveanu sau utopia cărţii, Pompiliu Marcea, Lumea operei lui Mihail Sadoveanu, Profira Sadoveanu, Viaţa lui Mihail Sadoveanu. Copilăria şi adolescenţa. Lista cărţilor care tratează acest subiect se completează 5 ani mai târziu cu lucrarea  lui Ion Vlad, Cărţile lui Mihail Sadoveanu, iar în anul următor Monica Spiridon publică la editura Albatros cartea Sadoveanu – divanul înţeleptului cu lumea. După anul 2000, Fănuş Băileşteanu ne invită la o  Introducere în opera lui Mihail Sadoveanu, pentru ca Alexandru Paleologu să ne poarte pe Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu. În 2007, lista se întregeşte cu o lucrare care tratează biografia sa mai puţin oficială, cu referire strictă la activitatea  masonică a scriitorului român: Mihail Sadoveanu – mason. Cartea apărută la editura NESTOR sub egida CENTRULUI NAŢIONAL DE STUDII FRANCMASONICE, sub atenta îngrijire a domnului Horia Nestorescu Bălceşti (grad 33), îşi propune să facă lumină asupra activităţii masonice duse de către Mihail Sadoveanu şi nu în ultimul rând să confirme apartenenţa acestuia la această Frăţie. Folosindu-ne de aceasta din urmă lucrare, vom încerca să ne apropiem de viaţa sa intimă, care nu e sub lumina reflectoarelor.

Mihail Sadoveanu intră în rândurile masoneriei româneşti destul de târziu, după 40 de ani. Este puţin probabil să nu fi ştiut până la această vârstă despre existenţa acestui ordin, mai cu seamă că în cercurile culturale, literare şi politice din Iaşii acelor timpuri, pe care scriitorul le frecventa, mai toţi prietenii săi erau deja masoni. Din cartea menţionată anterior aflăm:  „Cel care i-a fost naş la iniţiere, Grigore Ghica, scobora din stirpea principilor fanarioţi. Voievozi şi masoni deopotrivă. N-avem o dată sigură a iniţierii profanului Mihail Sadoveanu. Ne-au rămas amintirile lui Grigore Ghica despre acel moment. ‹‹M-am dus la Mihail Sadoveanu, eram prieteni, aveam încredere, îl admiram i-am propus (să intre în Francmasonerie), m-a întrebat textual: – Ce blăstămăţie e asta, dragul meu?››”

Interesant este, ca nu după mult timp de la această întâlnire, la Iaşi, ia fiinţă loja masonică DIMITRIE CANTEMIR unde i se încredinţează ciocanul de Maestru Venerabil tocmai persoanei care se mira de „această blăstămăţie” în urmă cu ceva timp, anume Mihail Sadoveanu.

În acel moment, prolificul nostru scriitor era o personalitatea bine cunoscută în boema culturală şi politică a vremii, prin urmare putem afirma fără a ne teme de o greşeală, că această alegere a făcut mult bine prestigiului noii Loje şi a Francmasoneriei ieşene. În 1927, pe lângă faptul că era un scriitor arhicunoscut, Sadoveanu era atât politician, cât şi deputat în Parlamentul României interbelice. O figură mai cunoscută era greu de găsit pentru a îndeplini înalta funcţie de Maestru Venerabil. Acestuia i se alătură în noua Lojă poetul Mihai Codreanu, avocatul Petre Pogonat, actorul Vlad Cuzinski, scriitorul Păstorel Teodoreanu, profesorul Costică Botez şi Basile Chefneux.

Despre începuturile acestei Loje ne vorbeşte tot Grigore Ghica în memoriile sale: „Mama a cusut şorţurile, eşarfele. Sadoveanu a dat formă definitivă ritualului, într-o românească sublimă; a devenit text oficial pentru toată ţara. Modeşti, săraci, fără fonduri, şedinţele se ţineau acasă, la unul sau la altul – prima a fost la mine, când i-am iniţiat. După şedinţă, mergeam la cârciuma LA PODGOREANU; mâncam fleici, petreceam vreo oră două; fiecare era obligat să povestească ceva nou, dacă nu ştia, plătea un pol; tot aşa dacă istoria era cunoscută.

Repede fraţii s-au înmulţit; personalitatea lui Sadoveanu şi a celorlalţi atrăgea. Solicitanţii se îmbulzeau; cererile erau examinate mai întâi de conducătorii lojei minuţios, apoi supuse votului în şedinţă; unanimitatea era absolut necesară.”

Sadoveanu s-a lăsat repede cucerit de noua sa calitate. A luat această Frăţie foarte în serios, implicându-se atât afectiv, cât şi efectiv în organizare ei. Avem în acest sens următoarea dovadă: „La 28 ianuarie 5928 (1928.n.n) – Anul Luminii -, cu scrisul său mărunt, inconfundabil, consemna în CARTEA DE ONOAREA A MARII LOJI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA: ‹‹În amintirea celei dintâi seri pe care am petrecut-o între fraţii mei cei noi, cu sufletul plin de lumină şi mulţămire››”

Vedem aici împlinirea lăuntrică a celui care avea să devină, câţiva ani mai târziu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale a României. Influenţa acestei iniţieri se simte şi în opera sa, numeroşi critici făcând o delimitare strictă înainte şi după anul 1928, când apare Hanul Ancuţei.

Sadoveanu şi viaţa masonică din perioada interbelică

Ascensiunea foarte rapidă în ierarhia masonică înclinăm a crede că a fost posibilă mai cu seamă datorită numelui său, constituţiile masonice având reguli clare în privinţa acordării diverselor grade. „Anii 1928 – 1929 îi aduc lui Mihail Sadoveanu mandatul de Deputat Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România şi preşedinte al Comisiei de propagandă şi publicaţii.

Din februarie până în mai 1929 trece de la gradul 18 la 33. Devine membru fondator al capitului Roza-Cruce Sf. Andrei din Bucureşti (6 februarie) şi, mai apoi, membru activ al Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România. Participarea sa la viaţa masonică din ţară este tot mai notorie. Astfel, este prezent la inaugurarea Templului Masonic din Bucureşti, str. Câmpineanu, nr. 45, precum şi la semi-centenarul fondării Marii Loji Naţionale din România (1930).” După cum putem remarca, în trei ani, Maestrul Sadoveanu se impune ca figură proeminentă şi în masonerie, nu numai în spaţiul public cunoscut epocii.

Anul 1930 este unul de răscruce în istoria masoneriei româneşti. După unirea din 1918, lojile care îşi desfăşurau activitatea pe teritoriul Transilvaniei, aflate până în acel moment sub obedienţa Marii Loji Simbolice a Ungariei, trebuiau să-şi găsească locul într-o obedienţă din cuprinsul României. Tatonările au fost lungi şi nu neapărat pline de succes. Afirmăm asta gândindu-ne la eşecul acestor negocieri cu Marele Orient al României din 1929.

Totuşi, un an mai târziu, Marea Loja Simbolică din România, cu sediul la Braşov, se federalizează cu Marea Lojă Naţională din România. În acest context, Mihail Sadoveanu devine Pro Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România şi Preşedinte al Federaţiei Lojilor Simbolice Scoţiene. „Nu cunoaştem poziţia sa atunci, cu privire la această unificare, avem, însă, opinia lui din 1938: ‹‹Au existat în ţară şi alte formaţiuni masonice, unele de oarecare importanţă, altele fără valoare. Se aflau şi poate se mai află loji aşa zise Johanite, care funcţionau în Ardeal şi a căror conducere fusese înainte-vreme la Budapesta. Le-am contestat dreptul de a funcţiona pe teritoriul român. Am bănuit că unele făceau iredentism.”

Importanţa anului 1930 nu se rezumă numai la această unire dintre Marea Lojă Simbolică din România şi Marea Lojă Naţională din România. Tot în acest an, ultima lojă menţionată mai sus, obţine recunoaşterea ei de către Marea Lojă Unită a Angliei supranumită şi Marea Lojă Mamă a Lumii. Aceasta fiind, de altfel, şi cea mai importantă recunoaştere pe plan mondial a vreunei loji autohtone.

Aceste evenimente fac din Conventul Masonic din 1932 să fie unul aparte atât pentru Marea Lojă Naţională din România cât şi pentru destinul masonic al lui Sadoveanu. Scriitorul trebuia să dezbată aici noul proiect de constituţie care trebuia să fie în acord cu noua situaţie apărută în urma federalizării.

Marele Maestru de atunci, principele George Valentin Bibescu, o vrut iniţial să amâne Conventul respectiv cu două săptămâni, pentru că, la data prevăzută de Constituţie (prima Sâmbătă din Decembrie), nu se afla în ţară. Sadoveanu protestează împotriva acestei decizii, iar Bibescu renunţă la idee şi îl delegă pe celălalt Pro Mare Maestru, Ludwig Serviatus (Mare Maestru al Marii loji Simbolice din România), să îi ţină locul. Aceasta, în schimb, la data Conventului, nu se poate achita de aceasta atribuţie, fiind bolnav. Prin urmare, potrivit cutumelor masonice, locul său este luat de către Mihail Sadoveanu care prezidează astfel, respectiva manifestare. „După Convent, la 3 decembrie 1932, Pro Marele Maestru Mihail Sadoveanu, prin decretul nr. 26, a promulgat noua Constituţie. Ea statuează că Marea Lojă Naţională din România, ‹‹este o putere masonică suverană, independentă, autonomă şi singura în drept de a conduce şi a administra Lojile cuprinzând cele trei grade simbolice.›› Noua Constituţie nu mai aminteşte de cele două Mari loji care s-au federalizat în 1930, ci de diferite rituri, fiecare astfel de rit formând federaţia lojilor simbolice care-l practică.”

În ceea ce priveşte situaţia internă a Marii Loji naţionale a României de după Convent, aflăm de la Horia Nestorescu Bălceşti că documentele sunt lacunare. Totuşi, unele informaţii confirmă acutizarea conflictului dintre unii Mari Demnitari ai Lojii şi conducerea supremă a Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, recte Jean Pangal, la vremea aceea Suveran Mare Comandor.

Cu toate acestea, pe 15 decembrie 1932, are loc ceremonia de învestire a Marilor Demnitari, ocazie cu care Valentin Bibescu este reconfirmat în calitatea Sa de Mare Maestru, depunându-şi jurământul pe textul noii legi fundamentale a Ordinului.

Câteva zile mai târziu, mai exact pe 22 decembrie a aceluiaşi an, Marele Maestru convoacă Consiliul Ritului. Demers care este contestat de către Sadoveanu, considerându-l neconstituţional, Constituţia atribuindu-i numai lui acest drept în calitate de Preşedinte în funcţie.

În faţa acestui nou protest, Marele Maestru, Valentin Bibescu, nu mai cedează, ci emite pe 24 decembrie 1932, un decret de suspendare a conducerii Federaţiei Ritului. Acest moment duce practic, la o ruptură definitivă între cei doi. Este momentul când Marea Lojă Naţională din România se divide.

Iată ce aflăm din cartea lui Nestorescu Bălceşti: „Un martor ocular al acelor evenimente, vechi mason, Alexandru Bilciurescu […] scria el 20 de ani mai târziu: ‹‹A fost un singur rit, acel Scoţian Antic şi Acceptat. Mai târziu, Mihail Sadoveanu a căutat să-i ia locul lui George Valentin Bibescu, care era Marea Maestru a Marii Loji de la Bucureşti şi nu a reuşit; atunci a trecut de la ritul Scoţian Antic şi Acceptat la Ritul Marelui Orient, unde a fost ales ca Mare Maestru al Marelui Orient. În această situaţie, toţi masonii de la Iaşi au trecut împreună cu Sadoveanu la Marele Orient şi în felul acesta s-au despărţit de Marea Lojă.››”

Mai departe, aflăm că Sadoveanu nu era străin de aceste frământări din interiorul masoneriei româneşti, ba, dacă ne luăm după o declaraţie de-a sa făcută în 1938, putem afirma fără doar şi poate că el însuşi le-a generat şi patronat: „În România, după război, se găseau mai multe feluri de francmasonerii. Când am cunoscut unele din aceste organizaţii, gândul meu a fost să le dau o îndrumare naţională. În acest scop am dus lupte, am provocat sciziuni şi regrupări până în februarie 1937, când organizaţiile cunoscute mie s-au închis din ordinul Guvernului…”

Opinii despre reputaţia masonică a Maestrului Sadoveanu

Pe 15 aprilie 1935, gruparea Sadoveanu şi Marele Orient au ratificat fondarea unei noi federaţii sub titlul distinctiv Francmasoneria Română Unită. Evident că Mare Maestru Federal este ales nimeni altul decât Mihail Sadoveanu. El deţinea şi pe mai departe demnitatea de Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România. Mare Secretar devine Emil Papiu, Marele Maestru al Marelui Orient al României. Este remarcabil numărul lojilor care l-au urmat pe scriitor, în afara celor din Iaşi: 10 din Bucureşti, 4 din Iaşi, 3 din Chişinău, câte una din Cernăuţi, Cluj, Constanţa, Galaţi, Ploieşti, Roman, Timişoara, Vaslui. Această nouă federaţie promulgă la rândul ei o Constituţie în data de 23 Iunie 1935. Ea poartă semnătura Marelui Maestru Mihail Sadoveanu. De asemenea, trebuie să menţionăm că, în 1935, autorul român, participă în calitate de Mare Maestru al federaţiei Francmasoneria Română Unită la Conventul Masonic internaţional din Paris.

Anul 1937 nu este unul de bun augur mişcării masonice din ţara noastră. Datorită regimului politic impus de către regele Carol al II-lea, Jean Pangal se vede nevoit să treacă în adormire Masoneria de Rit Scoţian Antic şi Acceptat. Un an mai târziu, Francmasoneria Română Unită este interzisă de rege, prin efectul legii dizolvării partidelor politice.

Anul 1944 găseşte Masoneria română nu numai în adormire, ci şi dezbinată. Degeaba este autorizată de Biroul 2 din Marele Stat Major, la 2 septembrie 1944 să se întrunească legal. Aflăm de la pictorul Nicolae I. Alexandrescu care a fost opinia lui Sadoveanu vis-a-vis de această problemă: „el mi-a descris organizaţia pe care o avea la Iaşi şi din care făceau parte intelectuali, magistraţi, ofiţeri, etc., mi-a spus că are clădit un Templu frumos, că şi-ar putea începe oricând activitatea, dar că pentru moment preferă să mai aştepte. A avut reticenţe în privinţa unei eventuale reveniri în ţară a lui Pangal şi era cu totul ostil lui Mih. Noradunghian. Nu a avut opoziţie contra grupării V. Sterea. Nu am mai reluat convorbirea cu el. Viitorul a dovedit că era destinat unui alt loc.”

În schimb, Grigore Ghica, este mult mai aspru cu privire la atitudinea scriitorului: „Sadoveanu a ajuns preşedintele Senatului; Ghiorghiade a ajuns senator; Pangal, subsecretar de stat, apoi ambasador. Servilii au profitat să mulgă vaca – nenea Ştefan, care mă dezaprobase, rămas pe dinafară…iar masoneria română s-a prăbuşit, s-a stins”

Aceste cuvinte, ale lui Ghica, sunt cu referire la situaţia de după 1938, dar istoria ne-a dovedit că Sadoveanu a intuit foarte bine ce va urma.

Contestată şi stimată în egală măsură, personalitatea lui Mihail Sadoveanu este revendicată de Masoneria română indiferent de obedienţă sau rit. Nevoia de a epata cu personalităţile care i-au trecut pragul face ca fiecare Mare Lojă Masonică contemporană de pe teritoriul României să-i pună numele în istoria sa. Conflictele existente acum mai bine de 70, 80 de ani par că nu s-au stins nici acum. Orgoliile sunt mai mari decât orice formă de iniţiere. Iniţierea a devenit mai degrabă o formalitate, iar un alt Decheneu nu pare a se naşte pentru a împăca învăţăturile vechi cu cele noi. Nici măcar Kesarion Breb nu ar mai găsi Muntele Ascuns…

Bibliografie:

Horia Nestorescu Bălceşti, Mihail Sadoveanu – Mason, Centrul naţional de studii francmasonice (ed. Nestor), Bucureşti, 2007;

Viorel Dănacu și Dragoș Huțuleac,  „Despre un alt Mihail Sadoveanu – gânduri scrise și nerostite despre o poveste cu simboluri ezoterice”, editura Rovimed Publishers, Bacau, 2011, carte apărută sub egida Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris-București;