Ziua de 31 august a fost legiferată ca zi festivă în 2013, pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională.

Limba română are peste 28 de milioane de oameni în toată lumea, se predă în şcoli din 43 de ţări şi este vorbită oficial în 20 de state în care există comunităţi mari de români. Româna este şi una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase pe Muntele Athos.

Ziua Limbii Române este marcată, astăzi, ca în fiecare an, de autorităţi şi instituţii publice, de reprezentanţele diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi evenimente cultural-educative, consacrate limbii române.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.