Aici, de la an la an, confortul locuitorilor creşte, iar cea mai recentă investiție din această comună este un drum betonat în valoare de 1.700.000 de lei, în satul Dornișoara.
„Este o investiție care a fost finanțată din bugetul local al comunei noastre, un drum care deservește accesul locuitorilor din satul Dornișoara. Drumul din beton cu două benzi face parte din proiectele pe care eu le-am promis oamenilor de aici și este situat la intersecțiile cu drumurile laterale. Sigur că investițiile din acest sat nu se opresc aici, astfel, Consiliul Local al comunei Poiana Stampei va aloca în primăvară o sumă importantă de bani pentru ca acest sat să aibă rigole betonate, pentru a fi amenajat accesul în curțile oamenilor, dar și pentru construirea unui trotuar în centrul satului”, a declarat primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.
Lungimea drumului este de 1, 5 km, iar această investiție vine în completarea celorlalte proiecte care s-au transpus în fapte: complexul social, școala, sau căminul cultural de aici.
Lasa un raspuns