Cătălina Zorescu, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, a declarat că medicii de familie au început să ridice aceste vaccinuri și îi îndeamnă pe aceștia să programeze copiii pentru vaccinare, atât pe cei restanțieri din lunile anterioare, cât și pe acei copii care intră normal la vaccinare în această perioadă.
Dozele de vaccin asigură protecție față de șase boli și se administrează la vârstele de 2, 4 și 12 luni.
„Recomandarea noastră către medicii de familie este să vaccineze cu prioritate copiii care nu au nicio doză, pentru a le asigura o protecție minimală”, a subliniat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.
Conform acesteia, cantitatea de vaccin primită nu acoperă necesarul până la sfârșitul anului, însă sunt informații de la minister privind a doua tranșă pentru a fi asigurată continuitatea vaccinării copiilor.
„Părinții ar trebui să își vaccineze copiii, deoarece sănătatea acestora este pe primul loc. Le reamintesc că suntem în plină epidemie de rujeolă. Se îmbolnăvesc copii mici sub vârsta de un an, care nu se vaccinează în mod curent”, a mai declarat Zorescu.
Purtătorul de cuvânt al DSP a mai declarat că rujeola la vârste mici este o boală foarte gravă, cu posibile complicații, chiar mortale.
Lasa un raspuns