„Pe pagina de internet a fost încărcată legislația aplicabilă pentru organizarea și desfășurarea alegerilor din data de 11 decembrie 2016. De asemenea, a fost creată o adresă de e-mail dedicată corespondenței electronice:
alegeriparlamentare2016@prefecturasuceava.ro”, a declarat Harasim.
Prefectul județului Suceava a mai declarat că a fost estimată cantitatea de hârtie de ziar necesară tipăririi buletinelor de vot, care a fost comunicată Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, pentru ca, în funcție de programarea ce va fi realizată, hârtia de ziar să fie ridicată de la Unitatea Teritorială 330 Podoleni, din județul Neamț, imediat după desemnarea agentului economic care va efectua tipărirea buletinelor de vot.
„A fost calculat necesarul de tuș, tușiere și a altor materiale necesare votării pentru toate secțiile de votare aferente județului Suceava și a fost realizat referatul de necesitate în vederea achiziției. Totodată, a fost realizat referatul de necesitate în vederea achiziției a ștampilei de control al Biroului Electoral Județean Suceava, precum și a ștampilelor de control al secțiilor de votare”, a mai declarat Harasim.
Totodată, prefectul a subliniat că a fost stabilit sediul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Suceava în cadrul Palatului Administrativ şi a fost dotat cu liniile de comunicaţie necesară, fiind preluat în pază de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava.
„A fost predată ştampila biroului electoral de circumscripţie preşedintelui acestuia”, a mai declarat Harasim.
Prefectul a reamintit că în data de 27 septembrie 2016 a avut loc instruirea primarilor și secretarilor unităților administrativ – teritoriale din județul Suceava, cu privire la organizarea și desfășurarea procesului electoral din data de 11 decembrie 2016
„a avut loc lansarea pe SEAP a procedurii simplificate într-o singură etapă pentru achiziţia serviciului de tipărire buletine de vot, în data de 20 octombrie 2016 a avut loc deschiderea ofertelor depuse în SEAP pentru achiziţia serviciului de tipărire buletine de vot. Menţionez că au depus oferte 7 tipografii, în această perioadă având loc evaluarea acestora din punct de vedere tehnic şi financiar. Totodată, a fost comunicată Serviciului de Telecomunicaţii Speciale lista cu persoanele propuse ca informaticieni în cadrul personalului tehnic auxiliar de pe lângă Biroul electoral de circumscripţie nr. 35 Suceava”, a mai spus Harasim.
În încheiere, prefectul județului Suceava a adăugat că a fost încheiat contractul pentru confecţionarea ştampilelor de control ale birourilor electorale ale secţiilor de votare și a fost stabilită oferta câştigătoare pentru achiziţia articolelor de birotică: tuş, tuşiere, sfoară, saci, ceară.
Lasa un raspuns