- în anul 1473 are loc lupta de la pârâul Vodna, în care voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare, înfrânge oastea lui Radu cel Frumos, domnul Munteniei. Localizarea acestei bătălii a fost făcută de Petre P. Panaitescu, pe un afluent al râului Prahova, pârâul Vodna, aflat la cca. 45 km de Bucureşti;
- în anul 1840 are loc la Iaşi premiera comediei „Farmazonul din Hârlău”, prima scriere dramatică a lui Vasile Alecsandri, pusă în scenă de Costache Caragiali.
- în anul 1874, România a aderat la Convenția Internațională pentru îmbunătățirea soartei militarilor răniți din armatele în campanie (Crucea Roșie), încheiată la 10/22 august 1864, la Geneva;
- în anul 1906 se naşte Corneliu Baba, pictor român, membru al Academiei Române;
- în anul 1918, Consiliul Naţional Român Central, prin Marele Sfat Naţional din Transilvania, emite manifestul „Către popoarele lumii” prin care afirmă în faţa opiniei publice mondiale dorinţa de a se uni cu România;
- în anul 2002, Bursa de Valori București a fost admisă ca membru corespondent al Federației Europene a Burselor de Valori, care cuprinde 31 de membri plini și opt asociați din rândul burselor mari din Europa;
Lasa un raspuns