Ziua de duminică, 27 noiembrie, a fost una deosebită pentru bătrânii de la Căminul de bătrâni, Bogdănești.

15259409_1680884282202971_7893691660106538049_oCei peste 150 de pensionari, care îşi duc zilele în această instituţie, au avut parte de poezii, cântece și daruri materiale din parte membrilor Fundației Umanitare Proiecte Limburg România, a copiilor de la Școala Vatra Moldoviței și a membrilor Ansamblului Folcloric „Gura Izvorului”.

„Prin aceste fapte dorim să dezvoltăm elevilor calităţi precum: toleranţa, altruismul, cooperarea, comunicarea, solidaritatea, consolidarea încrederii în forţele proprii, precum şi sensibilizarea elevilor din ciclul primar prin diferite acţiuni de voluntariat şi de caritate, realizate în colaborare cu școala din comună și cu ansamblul folcloric de la noi”, a declarat pentru SuceavaLive, Ancuța Negură, președinta fundației.

15156982_1680884018869664_9174215738424328531_o 15168639_1680884238869642_1178031563051057522_o

La rândul ei, Ilaria Pușcă, coordonatorul ansamblului din Vatra Moldoviței, recunoaște că a fost o zi încărcată de emoție, atât pentru bătrâni, cât și pentru cei care au ales să dăruiască ceva acestor oameni.

15235533_1680880182203381_2868191477032563717_o

„Mănăstirea şi Căminul de bătrâni de la Bogdăneşti l-au comemorat pe Sfântul Ardealului, Părintele Arsenie Boca. Membrii Ansamblului ,«Gura Izvorului» de la Vatra Moldoviței, mici și mari, au adus slavă Bunului Dumnezeu, ca de fiecare dată, cu multă râvnă şi bucurie. Atât darurile oferite de copii, cât şi rugăciunile lor curate, au adus veselie în suflete și lacrimi sub gene. Am simțit cu toții din plin, bucuria de a dărui! Vom reveni cu siguranță la acești oameni. Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns pozitiv inițiativei noastre”, ne-a declarat Ilaria Pușcă.

15281862_1360850897282738_144359106_n

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.