Ca în orice poveste avem învingători şi învinşi, personaje pozitive şi negative, întâmplări miraculoase şi lucruri tainice. Viaţa politică începe în amonte, în multitudinea de grupuri de mici dimensiuni în care sunt luate în mod obişnuit deciziile. Ea trebuie urmărită de la microgrupurile de vecini, de prieteni, de rude, până la opoziţia deschisă dintre clasele sociale dintr-o mare aglomerare urbană, dar ea apare cu cea mai mare claritate la nivelul oraşului, locul de origine al vieţii politice.
Desigur că atunci când am preluat coordonarea activităţii politice în zona de munte a judeţului Suceava ca reprezentant al Partidului Social Democrat, acum patru luni de zile, cu misiunea de a remonta uriaşa diferenţa de voturi cu care am fost învinşi la alegerile locale, am fost întrebat dacă ştiu ce fac. Întrebare legitimă având în vedere infrastructura Partidului Naţional Liberal în zonă şi optimismul militanţilor acestuia după scorul obţinut în campania din mai. Am pornit acest proiect conştient de necesitatea unui compromis între aspiraţii, valori, interese, pe de o parte, şi mijloacele de care dispuneam, structurile sociale, manipularea al cărei obiect riscăm să devin, posibilităţile de schimbare care vor permite modificarea situaţiei pe de altă parte. Factorii principali care au determinat câştigarea alegerilor au fost buna comunicare a mesajului la nivel naţional, organizarea şi coordonarea la nivel judeţean, munca om cu om, casă cu casă pe plan local. De asemenea consider că faptul că sunt născut la Gura Humorului şi locuiesc la Capu Codrului, iar de 14 ani munceam în Stulpicani, a reprezentat un avantaj, în măsura în care cunoşteam problemele economice şi sociale existente. De asemenea, echipa din jurul meu, nu foarte numeroasă, parţial derutată după rezultatele de la locale a devenit conştientă de posibilitatea victoriei şi s-a mobilizat exemplar ducând greul bătăliei.
Vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, conducerii judeţene a partidului, primari, preşedinţi de organizaţii, militanţilor, dar mai ales celor care mi-au acordat încredere şi au votat Partidul Social Democrat în zona de munte a judeţului Suceava. Aceste sunt câteva gânduri încă nesedimentate suficient despre cum se poate transforma în patru luni de zile un eşec usturător într-o victorie, depănate ca o poveste de iarnă la gura sobei. Şi fiindcă sărbătorile tradiţionale bat la poarta trecerii dintre ani, închei prin a vă ura fericire, gânduri bune şi speranţă pentru cele care vor veni. Căci dacă n-ar fi nu s-ar povesti…
Lasa un raspuns