„Prezenţa reputatului nostru ansamblu de dansuri populare la acest eveniment a survenit în urma invitaţiei primite din partea Şcolii Gimnaziale «Grigore Ungureanu» din comuna Ceahlău, judeţul Neamţ”, a declarat primarul comunei Berchișești.
Formaţia „Cerbul” din satul Corlata a fost înfiinţată în anul 1982, sub directa îndrumare a regretatului învăţător Viorel Piersic. Ansamblul a participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, obţinând tot atâtea premii şi distincţii în urma prestaţiilor de excepţie. Unul dintre cele mai importante festivaluri la care a participat an de an este „Întâlniri bucovinene”, care se desfăşoară succesiv în Polonia, Republica Moldova, Ucraina, Slovenia, Ungaria şi România.
„Manifestarea din judeţul vecin a fost prima activitate destinată datinilor şi obiceiurilor de iarnă onorată de comuna Berchişeşti în acest an. Deoarece respectăm tradiţia, iar comuna noastră are trei formaţii artistice de renume, atât la nivel judeţean, cât şi naţional, vom onora cu drag şi solicitudine fiecare invitaţie primită, aşa cum am făcut an de an şi până acum”,a transmis Violeta Țăran.
Lasa un raspuns