În mod explicit concursul urmăreşte:
- cunoaşterea conceptelor de democraţie, toleranţă, drepturile omului, drepturile copilului şi a relaţiilor dintre acestea;
- cunoaşterea reglementărilor naţionale şi internaţionale referitoare la aceste concepte;
- exersarea de către elevi a atitudinilor şi comportamentelor democratice, tolerante și a spiritului civic;
- formarea şi dezvoltarea deprinderilor de participare la viaţa comunităţii educaţionale şi locale din care elevii fac parte;
- formarea motivaţiei în vederea promovării şi apărării drepturilor omului şi ale copilului.
Echipajele participante au fost formate din câte trei elevi de la aceeași instituție de învățământ, pe două secțiuni: gimnaziu (11 echipaje) și liceu (21 echipaje).
Au fost trei probe de concurs:
- teoretică – constă într-o lucrare scrisă, pe tema drepturilor omului,
- practic-aplicativă – constă în elaborarea unui proiect pentru realizarea unui O.N.G. care să militeze pentru apărarea drepturilor omului,
- artistică – constă în realizarea unor fotografii care să ilustreze respectarea/încălcarea drepturilor omului.
Rezultatele concursului din acest an au fost :
- Secțiunea Gimnaziu
- Premiul I – echipajul Școlii Gimnaziale ”Ion Creangă” Suceava format din elevii Baltaru Bogdan, Marcu Andreea și Glaser Andrei, coordonat de doamna prof. Gabriela Aungurencei
- Premiul II – echipajul Şcolii Gimnaziale “Nicolae Stoleru”, Baia format din elevii Muscalita Teodor Alexandru, Sofia Ioana și Biserică Ioana Lavinia, coordonat de doamna prof. Iliuţă Andreea
- Premiul III – echipajul Şcolii Gimnaziale Nr. 10 Suceava format din elevii Antoniciuc Marian, Iriciuc Ioana și Ungureanu Bogdan, coordonat de doamna prof. Vîrvara Daniela
- Secțiunea Liceu
- Premiul I – echipajul Colegiului Economic ”Dimitrie Cantemir” Suceava format din elevii Şpac Ana, Chiaburu Claudia și Popovici Andra, coordonat de doamnele prof. Oniu Aida și Dobrescu Gabriela
- Premiul II – echipajul Colegiului ” Alexandru cel Bun” Gura Humorului format din elevii Manea Maria, Răcilă Alexandra și Covaliu Sânziana, coordonat de doamna prof. Profira Cristina Tudor
- Premiul III – echipajul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Suceava format din elevii Pădurariu Andreea, Anchidin Cristiana și Istrate Teodora Antonia, coordonat de doamna prof. Popescu Anamaria
Prin activitățile desfășurate, elevii au demonstrat un comportament social activ şi responsabil, adecvat unei lumi în schimbare, cooperând în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice.
Lasa un raspuns