În 1989 România producea tancuri, transportoare blindate, elicoptere, avioane subsonice și mai multe piese de armament ușor, fiind cunoscută ca unul din principalii exporatori pentr țările arabe.
După 1989, în timp ce întreaga industrie a început să se clatine și industria de apărare a cunoscut un declin destul de accelerat, așa încât mulți specialiști din domeniu fie au ales alte domenii, fie au ajuns prin străinătate. Și asta după ce la jumătatea anilor `90, în industria de apărare era deja cunoscut termenul de șomaj tehnic, mulți dintre angajați fiind trimiși acasă ca apoi sfie rechemați la serviciu în cazul apariției unor contracte.
La sfârșitul anilor `80, industria românească de apărare era compatibilă cu armamentul care se utiliza de către țările acre făceau parte din Tratatul de la Varșovia. După 1989, obiectivele din industria de armament s-au schimbat, iar noile tehnici militare urmau a fi aliniate standardelor NATO.
Asta a făcut ca multe uzine din subordinea Companiei Romarm să se alinieze unor standarde noi și să producă echipamente compatibile cu cele folosite de Alianța Nord-Atlantică.
Potrivit datelor existente la Ministerul Economiei, la sfârșitul anului trecut, Producătorul de armament și tehnică militară, Romarm a avut în 2015 exporturi de 94,5 milioane de dolari, în creștere față de 2014, cu circa 10%.
Pe acest fond, al menținerii industriei de armament pe linia de plutire, companiile din subordinea Romarm au început să modernizeze tehnica produsă în perioada comunismului sau să introducă produse noi compatibile cu cele ale armatelor aliate.
Ce s-a ales de tancul românesc
Unul dintre produsele pe acre industria românească de apărare din perioada comunistă punea mare accent a fost tancul românesc. Acesta este produs la Uzina Mecanică din București, cunosctă înainte de 1989 și ca FMGS (Fabrica de Mașini Grele Speciale).
În prezent este produs modelul TR 85, care este un derivat al unui tanc de proveniență sovietică, însă este compatibil cu tehnica NATO, toate sistemele fiind total modificate. La baza lui TR 85 stă șasiul lui TR 77 – 580, succesorul tancului sovietic T 55.
TR 77 a fost proiectat între 1974 și 1980, după modelul T 55 și a intrat în fabricație între 1979 și 1985. Tancul purta denumirea TR 77 – 580, adică tanc românesc model 1977 cu motor de 580 de cai putere.
În 1978 Fabrica de Mașini Grele Speciale a început proiectarea unui nou model, mai modern. TR 85 – 800. Tancul a intrat în fabricaței în 1986 și a fost produs până în 1990. Modelul era o versiune îmbunătățită a predecesorului TR 77 și avea un motor de 800 de cai.
După 1990, Armata română își schimbase viziunea spre Alianța Nord-Atlantică, iar armamentul, compatibil cu cel al țărilor din Pactul de la Varșovia nu mai era bun. TR 85 a cunoscut o schimbare, iar multe sisteme au fost înlocuite, inclusiv turela și sistemele de conducere a foscului. Multe sisteme au fost dezvoltate cu firme străine din domeniu. În prezent, versiunea modernizată a TR 85 utilizată de Forțele Terestre Române poartă denumirea de TR 85 M1 „Bizonul“.
Avionul de vânătoare
În perioada interbelică, România își dezvoltase industria aviatică, însă capacitățile de producție au fost distruse în timpul războiului. După aceea sovieticii au cerut puterii comuniste să transforme unitățile rămase în fabrici de tractoare. În timp URSS a permis României fabrice planoare și avioane ușoare. După 1965, însă, România lua din nou în calcul dezvoltarea industriei aeronautice.
În 1970 liderii puterii comuniste își pun problema proiectării unui avion de vânătoare propriu. După mai mulți ani de cercetări, în 1979 începe producția de serie la Craiova a avionului de vânătoare ușor, IAR 93, dezvoltat în colaborare cu Iugoslavia.
IAR-93 era un avion uşor de vânătoare, fabricat pentru suport aerian şi atac la sol și nu avea performanțe supersonice. Modelul a fost produs în două variante (IAR-93A si IAR-93B) cu o rază de acţiune de cel mult 400 de kilometri. Era echipat cu două tunuri de 23 mm şi putea transporta până la 5 bombe, cu o capacitate maximă de 1.300 de kilograme.
Anul 1989 îi prindea pe specialiștii de la Craiova cu un alt model de avion pe planșetă: IAR 99. Era un aparat mai performant decât predecesorul lui și era destinat antrenamentului.
Dup 1989, fabrica de avioane de la Craiova începe să aibă probleme, iar proiectul s-a dezvoltat în funcție de banii care erau alocați. La începutul lui 2000 se vorbea deja de IAR 99 Șoim, o variantă îmbunătățită a modelului de bază.
Elicopterele de la Ghimbav
După 1970, IAR începea la Brașov să producă elicoptere de tip Alouette III și Puma. Aparatele erau construite sub licență franceză și au primit denumire românească IAR 316, respectiv IAR 330.
Elicopterele produse la Brașov au fost destinate Armatei, dar și Ministerului de Interne, în special modelul IAR 316. Modelul IAR 330 a fost destinat înzestrării armatei, dar și exportului, inclusiv în Franța, românia fiind singura șară din blocul comunist care vindea armament către state NATO.
Elicopterele produse la Brașov au mai fost exportate și în țări din America de Sud și din Africa. La sfârșitul anilor `90, Ministerul Apărării își pune problema modernizării elicopterelor de transport pe care le deținea și simțea nevoia dezvoltării unui aparat cu capacități de atac.
Grație programului demarat de Ministerul Apărării în 1999, fabrica de la Brașov a avut de lucru și a modernizat 25 de aparate IAR 330. În 2009 câteva modele ale IAR 330 Puma au fost adaptate pentru modul de operare naval.
Uzina de la Cugir
Fabrica de la Cugir era considerată una dintre cele mai active în industria armamentului din perioada comunistă. Uzina Mecanică de la Cugir a fost în ființată încă din 1799, în perioada Imperiului Habsburgic, câns au apărut primele ateliere de fabricare a oțelului. După Primul Război Mondial, în 1926 fabrica dezvolta noi linii de producție și se lansa în fabricarea de armament. Aici au fost produse, în special , arme de infanterie.
În perioada comunistă Unzina de la Cugir avea două secții. Una militară unde continua producția de armament ușor și alta civilă, unde erau produse electrocasnice.
După 1990 Uzina de la Cugir are probleme, iar numărul salariaților scade de la circa 18.000 în 1989, sub 1.000 în prezent. Uzina a acumulat datorii istorice și era în pragul falimentului. Guvernul a decis ștergerea acestor datorii în 2014, iar uzina a reintrat pe profit în acel an, cu aproximativ 100 de milioane de euro, după pierderio de 2,8 milioane de euro în 2013, arată ultimele date fiscale de la Ministerul de Finanțe.
Uzina de la Cugir este cunoscută pentru producerea variantei românești a pistolului mitralieră de tip Kalashnikov. Din 1990 și până în prezent mitraliera de la Cugir a cunoscut și ea modificări și este acum compatibilă NATO.
Lasa un raspuns