Pompierii militari de la I.S.U. „Bucovina” Suceava au ieșit în această dimineață la deszăpezit trotuarele de pe strada Universității. Pompierii militari au curăţat trotuarele şi zonele învecinate, până în dreptul sediului Primăriei.

„Ştim că avem mulţi vecini în vârstă, pentru care deplasarea pe străduţele înzăpezite se face cu greutate, şi am vrut să le dăm şi lor o mână de ajutor”, au precizat cei de la I.S.U. „Bucovina” Suceava.

Atunci când nu au misiuni, pompierii militari suceveni sunt într-o pregătire continuă, pe toate planurile.
Potrivit unui comunicat al I.S.U „Bucovina” Suceava, pe de o parte, salvatorii execută misiuni de recunoaştere a raioanelor de intervenţie, pentru a cunoaşte dinainte în detaliu aproape orice zonă de pe teritoriul judeţului. Fac exerciţii deseori, simulând diverse situaţii de urgenţă la obiective cu risc.
Pe de altă parte, periodic au loc controale ale pompierilor în diferite unităţi de stat şi private. În aceste unităţi, cel mai important este faptul că ajung să cunoască bine dispozitivele, cu minusuri şi plusuri, astfel încât într-o situaţie de urgenţă ştiu ce forţe şi mijloace să folosească la plecarea pentru o misiune reală.
Zilnic, pompierii au în programul de pregătire continuă două ore de sport, dar şi evaluări fizice periodice. Se pregătesc zi de zi pentru ceva ce nici ei şi nimeni nu îşi doreşte, dar care se poate întâmpla oricând, în orice colţ al judeţului sau chiar al ţării.
Merg la competiţii sportive şi profesionale şi reuşesc să urce pe podium la fiecare concurs, fapt ce demonstrează că au un nivel ridicat de pregătire.

15896198_1802812189966546_8556659535006228562_o 15972576_1802812236633208_7538826079072486358_o 16107341_1802812646633167_888465328410240994_o

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.