Românul a înțeles din democrație că fiecare poate face ce vrea…
Mai toată lumea îl judecă pe Emil Constantinescu prin prisma guvernării care s-a abătut ca o năpastă peste România între anii 1996-2000, când Convenția Democrată Română a fost la putere. Ani mai urâți din punct de vedere economic nu au existat în întreaga istorie a României. Părea că totul se destramă, părea că țara noastră este condamnată să moară. Majoritatea disponibilizaților din acei ani nu au mai reușit să revină la o viață normală, îngroșând rândurilor asistaților sociali până în zilele noastre. Aproape toate industriile au căzut în acei patru ani, motivându-se că privatizarea lor le va face mai profitabile, când de fapt a fost prețul plătit de români pentru începerea negocierilor de aderarea la U.E. Era suficient ca instituțiile statului să funcționeze corespunzător atunci când mergeau în control, să-și facă treaba, directorii (pe vremea aia încă nu existau manageri) să fie aleși pe criterii de competență, nu pe criterii specifice democrației postdecembriste și sutele de uzine, fabrici, combinate, mine închise în acea perioadă ar fi fost și astăzi în picioare asigurând o sursă sigură de venit pentru milioane de oameni care n-ar mai fi fost condamnați să plece în străinătate pentru a trăi decent. Emil Constantinescu a fost președintele în care românii și-au pus cele mai mari speranțe, de la care au avut cele mai mari așteptări și care a dezamăgit cel mai mult. Asta pentru că, în mentalitatea colectivă românească, este imprimată ideea că șeful statului este direct responsabil de guvernare și că absolut orice decizie în ceea ce privește administrarea țării o ia el, de unul singur, la fel ca Ceaușescu. Cred că e reminiscența cea mai bine înrădăcinată moștenită din comunism, când puterea absolută de decizie aparținea în mod real unei singure persoane. Acest crez, care încă mai dăinuie și în zilele noastre în rândul alegătorilor, demonstrează încă odată, dacă mai era nevoie, că românii habar nu au avut de ce au ieșit în stradă în decembrie 1989. Probabil au crezut că se mai încălzesc… Ulterior nimeni nu s-a catadicsit să-i explice în mod repetat poporului român ce e aia democrație și cu ce se mănâncă, acesta fiind și motivul pentru care fiecare român a înțeles ce a vrut el să priceapă. În general, compatrioții noștri au înțeles că în democrație fiecare poate face ce vrea, fără să poată fi trași la răspundere pentru acțiunile lor, acesta fiind înțelesul care și l-a păstrat până în zilele noastre.
Emil Constantinescu și guvernul: cine se-aseamănă, nu se și adună în politică
Revenind la Emil Constantinescu, pentru a-l cunoaște așa cum se cuvine, trebuie să-l separăm de actul guvernării și să-i analizăm doar prestația avută ca președinte. Dacă reușim să facem această delimitare, vom vedea, analizându-i discursul politic și acțiunile întreprinse conform prevederilor constituționale care i-au revenit în calitate de șef de stat, că a fost cel mai demn, mai decent și mai patriot președinte de după revoluție. Ca să nu mai vorbim de pregătirea sa excepțională ușor de sesizat în aparițiile publice. Probabil, dacă ar fi avut un guvern competent, pragmatic, nu mai multe guverne și toate de nimic, pline de oameni lipsiți de patriotism sau coloană vertebrală, în cei patru ani am fi terminat-o cu procesul de tranziție, iar următorii 4 ani am fi devenit un model de democrație printre popoarele europei. N-a fost să fie. Forțele oculte, care deja își înfipseră bine oamenii în sistem, pe poziții cheie în perioada FSN-ului și guvernării PDSR-iste, au avut grijă să-i taie toate pârghiile noului președinte, ca să nu devină reformatorul dorit de alegătorii săi. Tocmai pentru că își iubea prea mult țara, pentru că își dorea să lupte pentru ea, trebuia executat. Dar pentru că o execuție cu gloanțe avusese loc cu numai 6 ani mai devreme, Constantinescu trebuia linșat mediatic. Și așa au apărut PRO TV-ul și alte posturi asemănătoare… dar asta e altă poveste…
…începuturile în politică
Referindu-ne strict la activitatea sa politică, Emil Constantinescu se remarcă prin multiple realizări pe care voi încerca să le sintetizez în cele ce urmează.
Odată cu căderea dictaturii comuniste (decembrie 1989), se angajează împreună cu alţi colegi universitari şi intelectuali reputaţi în efortul de democratizare a României, în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în constituirea societăţii civile.
S-a numărat între personalităţile care au participat la mitingul de 42 de zile din aprilie – mai 1990 din Piaţa Universităţii şi care, după violenţele comise împotriva profesorilor şi studenţilor de minerii care au invadat Bucureştiul în iunie 1990, au fondat asociaţia Solidaritatea Universitară. A fost, de asemenea, membru – fondator al Alianţei Civice (1990), cea mai importantă organizaţie neguvernamentala din ţară. Aceste asociaţii s-au alăturat partidelor democratice din opoziţie şi au format împreună Convenţia Democratică din România – CDR (1991). La propunerea Solidarităţii Universitare, susţinută de Alianţa Civică, a fost desemnat candidatul unic al CDR în alegerile prezidenţiale din 1992. A intrat în al doilea tur de scrutin şi a obţinut 38% din voturi în confruntarea cu preşedintele în funcţie.
Activitatea de președinte al României
După această primă experienţă politică importantă, CDR l-a ales preşedintele său (1992 – 1996). A urmat o perioadă de luptă continuă pentru afirmarea Opoziţiei democratice şi a programului său de guvernare. Ca urmare, CDR a câştigat în 1996 alegerile locale şi parlamentare, iar Emil Constantinescu a fost ales prin vot direct Preşedintele României, pentru un mandat de patru ani.
În perioada 1996 – 2000, România s-a angajat într-un larg proces de reformă în economie, justiţie şi administraţie. Guvernul de coaliţie format de CDR împreună cu Uniunea Maghiarilor din România – UDMR şi Uniunea Social Democrată– USD a accelerat privatizarea şi restructurarea industriei de stat. S-au adoptat legea de restituire a terenurilor agricole şi pădurilor confiscate de regimul comunist, legea de acces la dosarele întocmite de poliţia politică a fostului serviciu de securitate, legea bugetelor locale, legile de combatere a corupţiei şi a spălării banilor. Au fost ameliorate legea administraţiei locale, Codul penal, garanţiile pentru respectarea drepturilor omului în procesele penale şi civile.
Ca mediator între puterile statului, Preşedintele Constantinescu a reuşit să solidarizeze forţele politice şi societatea civilă în depășirea unor momente de criză guvernamentală, parlamentară şi socială, în soluţionarea unor probleme esenţiale privind regimul juridic al proprietăţii, atitudinea României faţă de conflictul din Kosovo şi acordarea dreptului de survol pentru forţele aviatice ale NATO.
Preşedintele Constantinescu a reprezentat ţara la principalele reuniuni la vârf care au avut ca rezultate nominalizarea României pe primul loc al celui de-al doilea val de extindere a NATO (Madrid, 1997; Washington, 1999); începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (Helsinki, 1999); obţinerea preşedinţiei OSCE pentru anul 2001 şi intrarea în troica OSCE începând cu 2000. Au fost substanţial îmbunătăţite relaţiile bilaterale de prietenie şi colaborare cu alte state, precum şi cooperarea trilaterală cu ţări învecinate din Europa Centrala şi de Sud – Est.
Considerând că, înainte de a fi un an electoral, 2000 era un an decisiv pentru susţinerea candidaturii României pentru integrarea în NATO şi începerea negocierilor cu Uniunea Europeană, preşedintele Constantinescu a decis să evite orice conotaţie electorală a acţiunilor sale şi să nu candideze în alegerile prezidenţiale pentru un nou mandat. A reuşit să medieze şi să obţină semnarea Strategiei naţionale de dezvoltare economică pe termen mediu de către toate partidele parlamentare. A decis să-şi asume costul politic al nerealizărilor administraţiei în direcţia creşterii nivelului de trai al populației şi a combaterii corupţiei, propunând coaliţiei guvernamentale să susţină candidatura independentă la Preşedinţie a unui tehnocrat, primul ministru al guvernului în funcţie care obţinea în acelaşi an prima creştere economică sănătoasă şi durabilă.
…din nou cetățean
În decembrie 2000, Emil Constantinescu şi-a reluat activitatea universitară şi demersurile pentru consolidarea rolului organizaţiilor neguvernamentale ca preşedinte al Asociaţiei pentru Educaţie Cetăţenească– ASPEC, al Fundaţiei Române pentru Democraţie – FRD, preşedinte – fondator al Institutului pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor – INCOR. Din 2001 este membru fondator al Clubului Politic Balcanic, membru în Comitetul director al acestuia şi membru în board-ul directorilor Institutului East–West din New York. A fost preşedintele Comisiei internaţionale de monitorizare a alegerilor parlamentare (2001) şi prezidenţiale (2007) din Senegal și Malaezia.
Din 2006 şi-a dedicat eforturile unirii elitelor intelectuale româneşti din ţară şi străinătate în jurul unui nou proiect istoric naţional pentru prima jumătate a secolului XXI şi elaborării unei strategii de dezvoltare durabilă a României pentru perioada 2010-2030. În acest scop, a creat Fundaţiile Forumul Academic Român, cu ajutorul personalităţilor româneşti consacrate în centrele de excelenţă mondiale şi Forumul Generaţia Europeană, dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani cu dotare şi realizări de excepţie.
Pe plan extern a fost ales membru al Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă, co chairman onorific al World Justice Project. Din 2009 este membru în Board-ul Institutului pentru Diplomație Culturală (ICD) din Berlin iar din 2011 este președintele Academiei de Diplomație Culturală din Berlin iar 2010 este membru în Comitetul Director Internațional al Habitat for Humanity, una dintre cele mai mari organizații umanitare din lume, fondată de președintele Jimmy Carter. Din 2010 felow al Academiei Mondiale de Artă și Știință. A fost invitat să facă parte din juriile care acordă importante premii internaționale: premiul european Coudenhove – Kalergi premiul Lech Walesa, Gdansk, premiul Vaclav Havel pentru Disidență Creativă, Oslo Freedom Forum, Tesla Memorial Price, Global Round Table, Brusseles. Din 2013 este membru în Board-ul Internațional Nizami Ganjavi Internațional Center iar 2014 este membru in Board of Directors al World University Consortium și lista continuă.
Acestea sunt doar câteva din realizările sale ca om politic. Ele sunt completate de la an la an printr-o bogată activitate civică menită a consolida imaginea României pe plan extern. În urma cercetării efectuate, pot afirma fără teama de a greși, că a făcut mai multe pentru România de când nu se mai ocupă de politică, decât în perioada când era cel mai important lider politic al vremii. Contestatarii săi sunt invitați să urmărească pe internet discursul său prin care a anunțat că nu mai participă la alegerile din 2000. Absolut toate informațiile oferite de Emil Constantinescu în acel discurs, istoria le-a confirmat ulterior, mai cu seamă în ultima jumătate de an. Dar cel mai mult contează că el, ca om, s-a ținut de cuvânt și odată ce a părăsit scena politică, a făcut tot ce a depins de dânsul pentru a ajuta țara să meargă pe un drum al normalității. Sintetizată, activitatea sa politică o putem exprima așa: a fost omul potrivit la locul nepotrivit.
Lasa un raspuns