Starețul Mănăstirii Podul Coșnei a plecat la ceruri în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, în ultima perioadă fiind grav bolnav. Acesta a luptat până în ultima secundă pentru ca soarta copiilor nevoiași să fie una mai bună. Întreaga comună Poiana Stampei este profund îndurerată de trecerea la cele veșnice a părintelui Negrea, cetățenii exprimându-și regretul și durerea, mai ales pe paginile de socializare.
Primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, cel care a fost mereu alături de părintele Mihai Negrea, susținând sufletește și financiar faptele de milostenie pe care acesta le făcea, spune că, odată cu plecarea părintelui la cele veșnice, a dispărut un reper important pentru comunitate. Acesta îi asigură pe copiii nevoiași, dar și pe preoteasa care a rămas să ducă mai departe ceea ce a început părintele, că va fi în continuare alături de ei, atât ca și simplu cetățean, dar mai ales ca administrație publică locală.
„Este o durere care se poate exprima greu în cuvinte. Am susținut întotdeauna faptele pe care părintele Mihai Negrea a ales să le facă pentru copii nevoiași și, fără îndoială, o voi face și de acum încolo. Ne va lipsi, bineînțeles, omul care a pus bazele acestui centru de asistență socială din cadrul mănăstirii, omul care știa de fiecare dată ce să ceară și cum să ceară pentru binele acestor oameni. Copiii pe care părintele i-a avut în grijă au fost întotdeauna și copiii comunei Poiana Stampei și așa vor și rămâne. Voi fi alături de ei și vom încerca să trecem împreună peste acest moment încărcat de durere. Pe părintele Mihai Negrea nu-l vom uita niciodată”, a declarat, pentru SuceavaLive, primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.
Negrea Ungureanu Mihai Vespasian, cunoscut ca părintele Mihai, este cel care a contribuit în mod continuu la binele comunității din Poiana Stampei. Cu mari sacrificii, acesta a reușit să înființeze în anul 2007 un Centru de asistență social în cadrul Mănăstirii Podu Coșnei.
Părintele Mihai Negrea nu era străin de greutățile vieții
Până în anul 2006, când a ajuns la Podu Coşnei, Mihai Negrea a fost preot militar în Afganistan, experienţă care l-a făcut să preţuiască mai mult viaţa şi să-şi dorească să-i ajute pe cei din jur. De-a lungul timpului, pe unde a fost, părintele Negrea a reuşit să lase în urma sa ceva. El a construit o biserică în curtea spitalului din oraşul Broşteni, precum şi un lăcaş de cult în incinta Unităţii de vânători de munte din Vatra Dornei, cazarmă unde a slujit ultima dată.
Odată ajuns la Mănăstirea din Podu Coşnei, preotul Mihai Negrea a construit un cămin pentru copii, cu sală de mese, bibliotecă şi cabinet medical.
„Când am venit pentru prima dată la Podu Coşnei am cam răbdat de foame, aşa că mi-am promis ca oricine va trece pragul mănăstirii să mănânce măcar un colţ de pâine“, povestea părintele Mihai Negrea.
Cetățean de onoare al comunei Poiana Stampei, părintele Negrea s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, fiind născut pe data de 3 noiembrie 1952. Acesta va fi condus pe ultimul drum duminică, 29 ianuarie, începând cu ora 11:00. Masa de după înmormântare va avea loc la Casa de Cultură din Poiana Stampei.
Preluare NEst Tv
Lasa un raspuns