Festivalul-concurs, organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Primăria și Consiliul Local Fundu Moldovei, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Căminul Cultural Botuș și Societatea de Cultură „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei, se adresează numai formaţiilor corale neprofesioniste (de amatori):
coruri de copii – minim 15 persoane (cu vârsta între 10 – 14 ani).
licee cu profil muzical şi teologic,
licee cu alt profil,
coruri ale aşezămintelor culturale (cu vârsta peste 18 ani),
coruri ale parohiilor.
Concursul, care va avea loc pe data de 26 martie la Căminul Cultural Botuș, se va desfășura pe cinci secţiuni:
Ora 11.00:
I.Coruri de copii (pe voci egale, 10 – 14 ani);
Ora 13.00:
- Licee cu profil muzical şi teologic (coruri mixte, de femei şi bărbăteşti);
III. Licee cu alt profil (coruri mixte, de femei şi bărbăteşti);
- Coruri ale aşezămintelor culturale (cu vârsta peste 18 ani, coruri mixte, de femei şi bărbăteşti);
- Coruri parohiale (coruri mixte şi bărbăteşti).
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc la ora 13.30.
Potrivit Regulamentului, formaţiile care participă la concurs vor avea în repertoriu 3 (trei) piese, din care una patriotică obligatorie (din creaţia corală românească) şi două religioase.
Titlul pieselor, autorul, durata fiecărei piese corale (în total cele trei piese să nu depăşească 15 minute), dirijorul şi numărul persoanelor componente ale formaţiei vor fi transmise până la data de 15 martie 2017 la Centrul Cultural „Bucovina” la tel./fax 0230/530.126.
Nu pot participa în concurs formaţiile corale care au obţinut Trofeul Festivalului la ultimele trei ediţii, respectiv cele din anii 2014 – 2016.
Organizatorii vor acorda Trofeul Festivalului formaţiei corale care va obţine cel mai mare punctaj, în cadrul secţiunilor II, III, IV, V.
Juriul, format din specialişti în domeniu, va acorda câte trei premii, pentru fiecare secţiune, în ordinea descrescătoare a punctajului.
Hotărârile juriului sunt definitive acesta având latitudinea de a redistribui premiile. Cheltuielile de deplasare vor fi suportate de către participanți.
Relaţii suplimentare: Centrul Cultural „Bucovina”, Str.Universităţii nr.48, cod poştal 720228, tel./fax 0230/530.126.