Suferințele președintelui României

De trei zile gemea adânc și cu durere: „Doamne, dacă-mi iese, dacă mă ajuți să scap de el, las să intre la guvernare pe oricare o fi, donez patru case Patriarhiei Române, numai scapă-mă de el că e mai insuportabil ca Ponta!”. Klaus Iohannis era constipat. De trei zile se chinuia pe tronul său de la palatul Cotroceni și numai nu izbutea. „E mai greu ca raportul MCV, să moară mama!” – exclamă cu năduf președintele și se hotărî să renunțe. Pentru ziua aia, muncise destul. Era miercuri și trebuia să se pregătească de weekend. Ar fi plecat pe riviera franceză câteva zile, dar nu știa cum să scape de nemernicii ăia de la Antena 3 și România Tv, că se țineau de el mai ceva ca limba germană. „Ghinion!”, cugetă cu amărăciune președintele și se gândi s-o sune pe Carmen să vadă cum a dormit noaptea trecută. Nu l-a visat de mult. „Oare să aibă alt idol?!?”, se gândi brusc președintele și o spaimă adâncă îi străfulgeră sufletul. Asta îi mai trebuia! Nu era de ajuns că trebuie să conducă țara asta de sălbatici analfabeți, plină de profesori care nu știu să trăiască din meditații, acuma să-și mai facă griji și pentru sentimentele ei?!? Ce bine le era când erau numai ei doi și Primăria Sibiului! Acum trebuie să dea două case înapoi, trepădușii ăștia de protestatari se întâlnesc numai seara, când se face ora de somn, iar el trebuie să iasă precum cucuveaua, îmbrăcat ca ursul, cică să-i susțină în loc să doarmă liniștit. Ce? Parcă el n-ar fi stat cuminte acasă?!? Era și frig! Dar l-a sunat ambasadorul Americii și frau Merkel cică: „Ieși și tu, încurajează-i, pupă-i în cur, că altfel înfunzi pușcăria dacă îi lași pe ăștia să guverneze după capul lor”. S-a speriat. Nu știe încă cum e cu funcțiile astea mari. Dacă Doamne ferește continuă ăștia cercetările cu copiii ăia, mai verifică niște contracte date prin primărie, mai află de casele din străinătate… ce, mai poți să te odihnești cum trebuie?!? Că doar el de asta a vrut să fie președinte: să aibă cinci ani de vacanță. Visase la așa ceva de când citise cartea aia de Jules Verne „Doi ani de vacanță”. Era copil, dar știa că poate mai mult ca om mare. Doi ani e pentru amatori. Oricum, mâine trebuie să vorbească cu ăștia de SRI să-i organizeze cu protestele lor cu tot, mai ziua, de pe la amiază, până la ora 16. Fac scandal împreună până pe la ora 18, maxim, după care pleacă toată lumea acasă, se odihnește, mănâncă, se pregătesc pentru a doua zi. Așa e o continuă tensiune. Că doar de la asta i s-a tras și constipația. El, după ora 18, are program de defecat. De când cu protestele astea, stă ca pe ghimpi așteptând să sune telefonul, ca să iasă și el în stradă. Mai poți să faci ceva? Nu mai poți să faci nimic! Cum să stai să te relaxezi când știi că te poate suna stăpânul… pardon, colegii din străinătate, să te trimită pe drumuri? Nu poți. Se adună în tine și simți că-ți ies ochii de frustrare. Ce mare tămbălău cu Ordonanța 13?!? Că doar era pentru toată lumea. Îi convenea și lui, și PNL-ului… dar nuuu, ei trebuie să fie contra. Că de aia sunt în opoziție, să fie contra la orice. El nici nu știa că se află în opoziție până nu i-a spus Orban. Era liniște și pace, el tăcea cuminte în banca lui, se bucura de vacanțe, până când intră ăsta odată ca furtuna în birou, cică: „Șeful, noi nu suntem de acord? –Cu cine Ludovice? –Cu propunerea PSD? – Care din ele? –Toate! –De ce, mă? –Pentru că m-a sunat de la U.E și așa o zis!” …păi să te pui cu ăia?!? Îs mai răi ca ciuma. Așa că a intrat și el în conflict. Acuma, tace și suferă. Președinție a vrut, președinție are! Și ca răul să fie și mai rău, acuma și Carmen îi dă ocupat… (pamflet)