Manifestarea cuprinde o expoziție fotografică realizată de Victor T. Rusu, lansarea cărților „Semne și simboluri astronomice în ornamentica tradițională din Bucovina” – autor Dimitrie Olenici, prezintă prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, și „Din lada de zestre bucovineană” – autor Mihai Camilar, prezintă pr. Constantin Hrehor, program artistic susținut de Grupul vocal „Crizanteme” al Școlii Gimnaziale din Pleșești, comuna Vulturești – coordonator Gabriela Lungu. Moderator: consultant artistic Gabriela Teișanu.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” și Inspectoratul Școlar Județean Suceava.