Absolvent a două facultăți de prestigiu și cu o viziune nouă, Mihai Juravle își dorește să pună comuna Straja pe un loc fruntaș pe harta județului, atunci când vine vorba de modernizare și proiecte.
Prin Programul Național de Dezvoltare Locală, primarul de la Straja, a depus două proiecte care sunt vitale în acest moment pentru comună.
„Am depus două proiecte de interes major. Primul se referă la reabilitarea, dotarea și extinderea Școlii Gimnaziale din Straja, școala la care învață elevii noștri. Investiția se ridică la 37 de miliarde de lei vechi și, personal, țin mult la acest proiect, întrucât consider că elevii care învață aici merită condiții mai bune. Al doilea proiect depus se referă la modernizarea prin asfaltare a 5 km de drum de interes local, care necesită rapid reparații”, a declarat pentru SuceavaLive, Mihai Juravle, primarul comunei Straja.
Mihai Juravle, viziune nouă, piedici vechi
De fonduri europene, deocamdată nu se poate vorbi la Straja și asta din cauza unor reguli nerespectate de fosta administrație publică locală. Până Primăria Straja nu va înapoia banii primiți de la Uniunea Europeană nu se pot accesa fonduri europene.
„Având acest litigiu, până nu stingem această creanță, nu putem accesa fonduri europene. Este un mare minus pentru localitatea noastră, din nefericire”, a spus primarul comunei Straja.
Mihai Juravle a mai declarat că atenția sa se îndreaptă și spre activitățile culturale și că va încerca să susțină astfel de activități, ori de câte ori va fi nevoie.