Un procuror de la DNA a cerut vineri judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pedepse mai mari pentru fostul director al Antena TV Group Sorin Alexandrescu, dar şi pentru Dan şi Camelia Voiculescu în dosarul privind şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

La ultimul termen al procesului, desfăşurat vineri, reprezentantul DNA a solicitat în sala de judecată ca Sorin Alexandrescu să primească o pedeapsă cu executare orientată spre maxim, respectiv 9 ani şi 4 luni. „La aplicarea pedepsei acestui inculpat, să aveţi în vedere numărul mare de acte materiale, faptul că şantajul a fost făcut prin instituţii de presă şi conduita acestuia, care a negat constant săvârşirea faptelor”, le-a spus procurorul judecătorilor.

În ceea ce îl priveşte pe omul de afaceri Dan Voiculescu, procurorul a cerut condamnarea acestuia la o pedeapsă între 7 şi 12 ani închisoare, mai mare faţă de cei 2 ani primiţi la fond.

Reprezentantul DNA a mai solicitat condamnarea Cameliei Voiculescu la o pedeapsă cu executare, arătând că nu se justifică decizia instanţei de fond, care i-a aplicat doi ani cu suspendare.

„Vă rog să îndepărtaţi circumstanţe atenuante reţinute de instanţa de fond, având în vedere că inculpata a încercat să influenţeze aflarea adevărului, prin contactarea unei martore”, a explicat procurorul.

Acesta a mai cerut majorarea amenzii primite de SC Antena TV Group, de la 350.000 lei la 500.000 lei, dar şi condamnarea lui George Daniel Matiescu, împuternicit al Intact Publishing, şi Şerban Pop, fost preşedinte al ANAF, la pedepse cu executare.

De cealaltă parte, avocatul companiei RCS&RDS a declarat că nu îşi doreşte ca inculpaţii din acest dosar să ajungă la închisoare, dar „vrea să se facă dreptate”.

În timpul procesului, a existat şi un moment neplăcut. În timpul pledoariei, procurorului i s-a făcut rău, iar procesul a fost întrerupt un sfert de oră.

Pe 12 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe omul de afaceri Dan Voiculescu la doi ani de închisoare cu executare, iar Sorin Alexandrescu, fost director general Antena TV Group, a fost condamnat la trei ani şi şase luni închisoare cu executare, pentru şantaj în formă continuată.

Camelia Voiculescu, asociat şi administrator al societăţilor Antena TV Group, Antena 3 şi Intact Production, a primit doi ani cu suspendare, pentru complicitate la şantaj în formă continuată.

De asemenea, Şerban Pop, fost preşedinte al ANAF, a fost condamnat la doi ani închisoare cu executare, iar SC Antena TV Group SA a fost obligată la plata unei amenzi penale de 350.000 de lei. În schimb, instanţa a dispus achitarea lui George Daniel Matiescu, împuternicit al Intact Publishing, precum şi a societăţilor SC Intact Publishing şi SC Antena 3 SA, acuzate de DNA de şantaj şi complicitate la şantaj în formă continuată.

Decizia a fost atacată atât de inculpaţi, cât şi de DNA.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.