În urma negocierilor purtate între sindicaliştii din Educaţie şi guvernanţi, s-au luat câteva decizii printre care se numără despăgubirea profesorilor care au dat în judecată statul român pentru sumele restante la drepturile salariale, finanţarea şcolilor direct de către Ministerul Finanţelor, dar şi anumite modificări în ceea ce priveşte concursurile didactice din mediul universitar.

„În cadrul discuţiilor de la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor a confirmat calculele făcute de federaţia noastră, potrivit cărora, salariile nete cresc cu 3% în ianuarie 2018 şi cu 22% în luna martie a anului viitor, deşi brutul se majorează cu 50%. Motivul îl reprezintă transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Am solicitat Guvernului să găsească urgent o soluţie prin care veniturile cadrelor didactice să crească mai mult, altfel, educaţia rămâne sistemul cu cele mai mici salarii. Dacă majorarea salariilor nete ar fi fost de 50%, am fi putut spune că este un câştig real şi ar fi reprezentat un pas important în atragerea tinerilor performanţi şi cu vocaţie în meseria de dascăl. În situaţia aceasta, însă, să vii la catedră pentru 50 de lei în plus, nu ştiu dacă e un efort pe care un tânăr capabil şi-l doreşte, iar plecarea spre mediul privat este iminentă”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor LIbere din Învăţământ ( FSLI), Simion Hancescu, potrivit unui comunicat transmis de instituţie. Premierul Mihai Tudose a promis, în cadrul discuţiilor de astăzi, că vor fi găsite fonduri la rectificarea bugetară din luna noiembrie, pentru plata  sumelor restante la drepturi salariale, stabilite prin sentinţe judecătoreşti, sume care nu se regăsesc în legea bugetului de stat pentru anul 2017. De asemenea, pentru plata dobânzilor, Mnisterul Educaţiei va fi responsabil cu reglementarea cadrului prin care se va face acest lucru, anul viitor, se mai arată în acelaşi document.  O modificare importantă care este luată în discuţie este modul de finanţare al unităţilor de învăţământ, mai exact fiecare şcoală să primească fonduri direct de la Ministerul Finanţelor Publice, şi nu prin intermediul primăriilor, cum se întâmplă în acest moment.

Se ia în discuţie şi renunţarea la costul standard per elev, întrucât salariile din educaţie sunt stabilite prin lege, iar acest cost standard nu se mai justifică.   „În perioada următoare vor fi demarate discuţii pe o nouă lege a educaţiei în România, care să se aplice începând cu data de 1 septembrie 2018. Guvernul susţine, de asemenea, că programele şcolare trebuie regândite din temelii, iar Ministerul Educaţiei urmează să stabilească procedura de lucru. Toate aceste concluzii vor fi comunicate membrilor noştri de sindicat, alături de care vom decide strategia în perioada următoare. Anunţăm că există riscul declanţării unui conflic de muncă”, a mai declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

Ce modificări se anunţă în mediul universitar

Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, a declarat că Executivul va face demersurile necesare pentru a se face o diferenţiere între concursurile didactice din învăţământul universitar în raport cu promovările pe post. „În afară de aspectele care au vizat nemijlocit resursele financiare, au fost aspecte deosebit de importante care au fost agreate. (…) Eliminarea ipocriziei din sistemul de învăţământ superior, generat prin aceste concursuri didactice, având în vedere că în ultimii cinci ani, la concursuri s-au prezentat 95 la sută candidaţi unici. Există sprijinul Guvernului pentru o iniţiativă legislativă care să diferenţieze concursurile de promovările pe post. În condiţiile în care, de exemplu, un asistent şi-a făcut datoria vreme de 10 ani, este normal să te gândeşti la promovarea lui pe post, nu are rost să inventăm concursuri cu doză importantă de ipocrizie, în condiţiile în care ai posibilitatea transformării acestui post într-unul superior”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, potrivit news.ro Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor a mai spus că reprezentanţii Guvernului au acceptat realizarea unei analize în colaborare cu Consiliul Rectorilor în ceea ce priveşte repartiţia pe universităţi a celor 62.000 de locuri bugetate la nivel de licenţă în fiecare an. De asemenea, oficialii s-au angajat că vor fi găsi soluţii astfel încât pentru veniturile proprii provenite din alte surse decât bugetul de stat să nu fie aplicate aceleaşi prevederi ca ale bugetului general consolidat, a mai afirmat rectorul. „În condiţiile în care un student vine şi îţi plăteşte taxa de studii la 1 octombrie, el ţi-o plăteşte pentru a beneficia de servicii educaţionale pe întreg anul universitar. La data de 31 decembrie, acei bani rămân în sold şi teoretic nu-i mai poţi folosi. Există disponibilitate din partea Guvernului pentru identificarea unei soluţii legislative prin care veniturile proprii provenite din fonduri care nu au nicio legătură cu bugetul de stat să nu intre sub incidenţa prevederilor bugetului general consolidat”, a subliniat Cîmpeanu. Sindicatele din învăţământ s-au întâlnit, luni, cu premierul Mihai Tudose, printre temele de discuţie numărându-se necesitatea elaborării unei noi Legi a educaţiei naţionale care să acorde elevului rolul central în ceea ce înseamnă educaţia din România, programele şcolare învechite, subfinanţarea sistemului, salarizarea angajaţilor din Educaţie.

Citeste mai mult: adev.ro/oveg5a

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.