Luni, 3 septembrie, în jurul orei 03.00, un bărbat de 37 ani, cetăţean ucrainean, în timp ce conducea autocarul pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la intersecţia cu strada Calea Obcinilor, din municipiul Suceava s-a angajat în efectuarea manevrei de viraj la stânga moment în care a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula din sens invers.
În urma accidentului conducătorul motocicletei şi pasagerul acesteia au decedat.
Potrivit IPJ Suceava, conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Una dintre persoanele decedate a fost identificată ca fiind un tânăr de 29 ani, din comuna Ipoteşti, pentru cea de-a doua urmând a se continua verificările în vederea stabilirii identităţii, precum și în vederea stabilirii persoanei care a condus motocicleta.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Lasa un raspuns