Miercuri, 25 mai, un accident rutier s-a produs la intrare în Gura Humorului, dinspre Suceava, cu două autotrenuri implicate.

Potrivit ISU Suceava, nu au fost persoane încarcerate. La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Au fost implicați doar cei doi șoferi, care erau conștienți și cooperanți. Aceștia au fost evaluați medical de către echipajele SMURD si SAJ și doar unul dintre ei a fost transportat la CPU Gura Humorului. Celui de-al doilea i s-au acordat primele îngrijiri medicale, dar a refuzat transportul la spital.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.