Joi, 5 martie, în jurul orei 22.36, Secţia 3 Poliţie Rurală Marginea a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe raza comunei Suceviţa s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Potrivit IPJ Suceava, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat în șanțul de pe marginea drumului un autoturism avariat și pe conducătoarea auto, o femeie de 33 de ani din comuna Straja.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătoarea auto a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.
Lasa un raspuns