Duminică, 16 iunie 2019, în jurul orei 11.00, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 176 din comuna Vatra Moldoviței, ajuns în intersecția cu DN 17A, un bărbat de 30 de ani din municipiul Suceava nu a respectat semnificația indicatorului ,,STOP” și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de o femeie de 28 de ani din comuna Moldovița.
Potrivit IPJ Suceava, în urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 30 de ani a ricoșat în autoturismul condus de o localnică de 39 de ani, oprit la indicatorul ,,STOP”.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unei minore de 10 ani din municipiul Rădăuți, pasageră în autoturismul condus de femeia de 28 de ani.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns