Duminică, 8 octombrie, un bărbat de 45 de ani din comuna Desești, sat Mara, județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe DN18 din comuna Cârlibaba, din direcția Borșa către Iacobeni, după o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus și s-a izbit de un parapet metalic.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul pasagerului aflat în partea dreaptă față a autoturismului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns