Sâmbătă, 15 februarie, în jurul orelor 13.05, o femeie de 43 de ani, din com. Gălănești, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H, în afara loc. Gălănești, având direcția de deplasare dinspre com. Gălănești spre mun. Rădăuți, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus de mers, după care a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un pom.
Potrivit IPJ Suceava, în autoturism se aflau și două minore, ambele de 15 ani, din com. Gălănești.
În urma evenimentului rutier a rezulutat rănirea ușoară a femeii de 43 de ani și a celor două minore, care au refuzat transportul la Spitalul Mun. Rădăuți.
Femeia a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
sursa foto: Facebook: Atenție Poliția –Iulia Juravle
Lasa un raspuns