Două persoane au fost rănite în două accidente asemănătoare, deoarece șoferii nu au păstrat distanța corespunzătoare față de mașina din față.

Marţi, la ora 10.56, pe B-dul George Enescu din municipiul Suceava, un bărbat de 44 ani, din comuna Ciprian Porumbescu, care conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers şi a intrat în coliziune faţă-spate cu autoturismul condus de un localnic de 38 ani, care din impact a accidentat uşor o femeie de 35 ani, aflată în traversare pe trecere de pietoni semnalizată corespunzător.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un accident similar s-a petrecut câteva ore mai târziu, pe DN 2, în afara municipiului Suceava, unde un şofer de 35 ani, din comuna Buneşti, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers şi a intrat în coliziune faţă-spate cu autoutilitara condusă de un tânăr de 28 ani, din judeţul Harghita.

Din impact, autoutilitara a fost proiectată în autoturismul condus de un şofer de 22 ani, din comuna Cornu Luncii.

Bărbatul de 22 de ani a primit îngrijiri medicale la locul accidentului şi a refuzat să fie transportat la spital.

„Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.