Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la necesitatea respectării regulilor rutiere de către participanţii la trafic care conduc atelaje hipo, avertizând încă o dată şi pe şoferi să ia toate măsurile necesare prevenirii unor evenimente rutiere cu implicarea acestui tip de vehicule.

Recomandările poliţiştilor vin în contextul în care, pe perioada lunilor de toamnă, se remarcă o creştere a numărului de căruţe pe drumurile comunale şi judeţene, acestea transportând produse agricole, dar şi lemne de foc necesare perioadei de iarnă.

După ce în perioada 01 – 03 octombrie, poliţiştii de prevenire au desfăşurat mai multe acţiuni de informare şi responsabilizare a conducătorilor de atelaje hipo pe raza comunelor Arbore, Stroieşti şi Şcheia, distribuind veste şi montând plăcuţe reflectorizante, la data de 04 octombrie, poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava, împreună cu formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat și au desfăşurat o acţiune pentru sancţionarea conducătorilor de atelaje hipo, care încalcă regulile de circulaţie. Adiacent, acţiunea a vizat şi depistarea și sancționarea conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau care depăşesc regimul legal de viteză.

În total au fost aplicate 213 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 53.820 lei. În cadrul acţiunii au fost reţinute şi 4 permise de conducere şi au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Un bărbat din comuna Stroiești a fost depistat conducând atelajul hipo pe DJ 209 C, pe raza localității Frumoasa, fără a fi echipat corespunzător. A fost sancţionat contravenţional.

Un bărbat din municipiul Suceava a condus autoturismul pe str. Calea Unirii, din localitatea de domiciliu, cu viteza de 103 km/h.

Astfel de acţiuni vor continua, mai ales având în vedere că pe perioada sezonului de toamnă, care coincide cu recoltarea culturilor agricole, traficul atelajelor hipo înregistrează valori crescute, iar riscul de producere a evenimentelor rutiere este unul sporit.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.