Pompierii Detaşamentului Suceava au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs în zona comunei Ilişeşti. La faţa locului s-a deplasat modulul SMURD, militarii găsind, în urma coliziunii dintre două autoturisme, un număr de 7 victime, nefiind nici una încarcerată. Cu ajutorul a două echipaje SAJ, cele şapte victime au fost transportate la Spitalul Judeţean Suceava, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cursul aceleiași zi, pompierii militari de la Detaşamentul Fălticeni au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Preuteşti, sat Huşi. La sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la interiorul bucătăriei de vară şi la interiorul unei camere a locuinţei din aceeaşi gospodărie, pe o suprafaţă de aproximativ 25 mp., cu pericol de propagare la întreaga casă. Pompierii militari, cu sprijinul voluntarilor de la SVSU Preuteşti, au reuşit lichidarea incendiului în limitele găsite, cauza probabilă de producere a acestuia fiind efectul termic provenit de la o ţigară. Pe timpul intervenţiei, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical unei persoane de sex feminin, în vârstă de 49 de ani, care a suferit un atac de panică, aceasta refuzând să fie transportată la spital.
Lasa un raspuns