Inspectorul șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel, a precizat că aceste controale au vizat regimul silvic și materiale lemnoase, respectiv inspecții de fond și parțiale în fond forestier și în vegetația de pe terenuri din afara fondului forestier, controale la exploatare în partizi autorizate, controale de circulație materiale lemnoase pe drumuri publice și forestiere, controale la instalații de debitat materiale lemnoase, depozite de materiale lemnoase, verificări erori Wood Tracking, verificări condiții atestare pentru lucrări de exploatare forestieră. De asemenea, au fost efectuate peste 1.500 de verificări pentru diferite avize și aprobări.
Volumul arborilor tăiați fără drept constatat cu ocazia inspecțiilor de fond sau parțiale a fost de 1.011 mc. S-au sesizat parchetele competente în 19 cazuri, pentru prejudicii în volum de 850 mc și o valoare a acestora de 185.733 lei.
Tot prin inspecții de fond s-au preluat, în vederea întocmirii de contracte de prestări servicii silvice – pază, suprafețe proprietate privată persoane fizice însumând 30 ha și s-a realizat transferul administrării între ocoale pentru cca. 600 ha.
Au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale pentru neasigurarea serviciilor silvice însumând 16.000 lei și au fost date 6 somații pentru neasigurarea serviciilor silvice in vederea întocmirii de contracte.
Au fost efectuate 34 de controale la exploatare în partizi autorizate (9 sancțiuni contravenționale cu 47.000 lei); 33 controale de circulație material lemnos pe drumuri publice si forestiere (12 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 66.000 lei) și 489 controale instalații de debitat, inclusiv verificări erori cod WoodTracking şi verificări condiții atestare pentru lucrări de exploatare forestieră (211 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 563.500 lei).
De asemenea, în primul semestru al anului 2017 s-au confiscat fizic 2706 mc materiale lemnoase, după cum urmează: 2244 mc lemn rotund, 410 mc cherestea, 52 mc lemn de foc și s-au confiscat valoric 1911 mc materiale lemnoase care nu s-au regăsit, după cum urmează: 999 mc lemn rotund, 738 mc cherestea, 174 mc lemn de foc.
Au mai avut loc 5 verificări pentru implementare DUE DILIGENCE SYSTEM, conform sarcinilor trasate de U.E., respectiv O.M. 819/2015 și au fost verificate 45 de petiții.
Activitate intensă a Gărzii Forestiere Suceava, în prima jumătate a anului
În semestru I al anului 2017, Garda Forestieră Suceava a avut o activitate intensă, efectuând 661 de controale.
Lasa un raspuns