La nivelul DGASPC Suceava, în toate locațiile, s-au organizat diverse evenimente menite să sărbătorească copiii și copilăria, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului.

În perioada 30-31 Mai 2017, 6 copii din cadrul Servicii Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului au fost invitații echipei de baschet americane Harlem Globetrotters la Cluj.

Marți, 30 Mai 2017, începând cu orele 19:00, Sala Sporturilor din Cluj Napoca a fost plină de fani ai echipei de baschet demonstrative Harlem Globetrotters. Aceștia se află într-un turneu mondial de 6 luni. România este ultima locație înainte de a se întoarce în Statele Unite ale Americii.


Fundația „Te Aud România” a organizat o excursie de 2 zile pentru 6 copii din cadrul centrului, iubitori ai sportului – un cadou cu ocazia zilei de 1 Iunie.
Copiii au avut parte de o experiență nemaipomenită. Acestora li s-a oferit accesul pe teren, au cunoscut jucătorii echipei, au primit autografe și echipament de la Harlem Globetrotters.
Miercuri, 31 mai, copiii de la C.T. Ama Deus Siret și C.T.F. Alma Mater Siret împreună cu elevii claselor a XI-a și a X-a de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret și elevii clasei a III-a C de la Școala generală „Petru Mușat” Siret au participat la programe artistice, jocuri sportive și desene pe asfalt.
La Gura Humorului a avut loc defilarea tuturor elevilor prin centrul orașului cu baloane colorate în vederea conștientizării comunității despre Ziua Internațională a copilului.
Fundația „Te aud România” împreună cu Centrul de Recuperare din cadrul Serviciilor Multifuncționale pentru copilul aflat in dificultate Gura Humorului au organizat un eveniment numit „Zâmbește și dăruiește – Hai la joacă de ziua ta!”, destinat copiilor cuprinzând o campanie de donare de jucării, o expoziție cu produse din plastilină Fimo, create de copiii cu dizabilități și au organizat în aer liber jocuri distractive animate de către Clovnul Bobo, care a oferit copiilor clipe de neuitat însoțite de nelipsitele bomboane și baloane.


Joi, 1 iunie, la Centrul de Plasament „Mihail și Gavril” Solca copiii au participat la întreceri sportive de fotbal și baschet „Mens Sana in Corpore Sano” iar apoi la „Team building în aer liber”, la un grătar la pădure.
Copiii de la C.T. Ama Deus Siret și C.T.F. Alma Mater Siret împreună cu elevii claselor a XI-a și a X-a de la Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă” Siret și elevii clasei a III-a C de la Școala generală ”Petru Mușat” Siret au marcat împreună ziua de 1 iunie ”1 Iunie – La Mulți Ani Copilărie”. Au fost organizate excursii și ieșiri în aer liber pentru copiii de la Gura Humorului, Centrul de tip familial ”Sfântul Gheorghe” Dolhasca, de la ”Universul Copiilor” Rădăuți și ”Visătorii” Fundu Moldovei la mănăstiri, la Cetatea Sucevei, în parcuri de agrement.
Copiii din locațiile din Fălticeni au beneficiat de mese festive cu tort, prăjituri, sucuri, etc.
Copiii de la C.P. Speranța, C.T.F. Micul Prinț și C.T.F. Colț Alb au participat la „Atelierul de pictură” organizat de Asociația Casa Româno – Chineză Suceava intitulat ”China în ochi de copil”.
Vineri, 2 iunie, s-au organizat drumeții pentru copiii de la Centrul de Plasament ”Mihail și Gavril” Solca – Pietrele Muierii iar pentru copiii din Fălticeni la Nada Florilor unde au avut acces la piscină.
Copiii de la Gura Humorului au organizat un picnic la Poiana Micului iar copiii de la C.T.F. Micul Prinț și Colț Alb Suceava au participat la un picnic organizat la Cetatea Zamca.
Sâmbătă, 3 iunie, patru copii de la Centrul de Plasament ”Mihail și Gavril” Solca au participat la etapa a IV-a a campionatului național de TIR iar ceilalți copii și-au dezvoltat spiritul competitiv la un concurs de desene pe asfalt.
20 de copii de la Gura Humorului au participat la diverse jocuri interactive în Parcul Ariniș.
Duminică, 4 iunie, copiii de la Centrul de Plasament „Mihail și Gavril” Solca au vizitat muzeul Solca iar apoi s-au întrecut în cadrul unor competiții sportive.