În perioada 7-15 septembrie 2019 va avea loc Săptămâna Ariilor Protejate, eveniment la care s-au alăturat aproximativ 25 de organizaţii/ administratori de arii protejate din România.
Săptămâna Ariilor Protejate este un concept prin care ariile protejate sunt promovate în rândul publicului larg prin organizarea unor activități diverse (expoziții de fotografie, dezbateri, seminarii, proiecții de filme, excursii ghidate în arii protejate, reabilitare trasee, inelări de păsări, festivaluri, activități de educație ecologică, concursuri,etc). Evenimentul face parte din proiectul „Oameni pentru Natură”, implementat de ProPark Fundația pentru Arii Protejate și finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, care are ca scop promovarea ariilor naturale protejate din România şi a oamenilor care lucrează în acest domeniu prin organizarea de evenimente adresate publicului larg.
„Romsilva-Administrația Parcului Național Călimani RA va organiza în data de 14.09.2019 o excursie ghidată în Parcul Național Călimani pe traseul Gura Haitii – 12 Apostoli – Pietrele Roșii – Gura Haitii. Plecarea se va face de la startul potecii tematice 12 Apostoli la ora 9.30. Concomitent cu excursia se va desfașura și o actiune de igienizare a traseului parcurs. La aceste activități vor participa elevi și profesori ai Scolii Gimnaziale nr. 1 Vatra Dornei”, a declarat Cristi Ortoanu, responsabil relații comunități la Romsilva-Administrația Parcului Național Călimani RA.
„În data de 14.09.2019 Centrul de Vizitare al Parcului Național Călimani din localitatea Saru Dornei nr. 54C va fi deschis publicului între orele 10:00 – 14:00. Cu aceasta ocazie vor fi realizate prezentari ale ariei naturale protejate de către personalul administrației parcului. Pe lângă prezentări vor rula filme cu și despre ariile naturale protejate ale Țării Dornelor”, a declarat Camelia Tâmpău-Valach, ranger la Romsilva-Administrația Parcului Național Călimani RA.
Evenimentul se desfășoară în 15 județe (Arad, Bihor, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Giurgiu, Mehedinţi, Maramureş, Neamţ, Vrancea, Satu Mare, Suceava), activitățile desfășurându-se în parcuri naționale, naturale, situri Natura 2000, geoparcuri, rezervații naturale şi zone de interes public.
Persoană de contact ing. Cristi Ortoanu, tel: 0732808470, e-mail: calimanipark@gmail.com
Lasa un raspuns